Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. (Isaia 41:10)
Mintea mea era plină de frământări. Mai erau două săptămâni până la nunta fiului meu. Ajungând la biserică, m-am aşezat mai în spate, cufundată în gândurile mele. O tânără, aşezată pe un rând mai în faţă, mi-a făcut semn să merg lângă ea, mi-a pus Biblia deschisă pe braţe şi cu degetul ei mi-a arătat un verset: „Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi îl va curăţi” (Iov 37:21). Totul s-a petrecut fără cuvinte. Lacrimile au început să îmi curgă şiroaie şi să se înnoade în barbă. Nu am putut rosti decât: „Mulţumesc!” Ea nu ştia nimic despre frământările mele, dar Dumnezeu ştia, şi ea s-a lăsat folosită de El pentru a mă încuraja. A acceptat să facă un lucru neobişnuit. Nunta a fost o binecuvântare pentru miri, pentru noi şi pentru invitaţi, mai ales că mulţi dintre ei erau necreştini.
Îmi doresc mult să fiu disponibilă, să mă las folosită de Dumnezeu pentru încurajarea celor din jur. Îi mulţumesc Domnului pentru acea tânără şi modul minunat prin care a inspirat-o să-mi fie o minunată îmbărbătare la momentul oportun. Doresc să ai parte de ajutor la vreme de nevoie şi să te încrezi în Dumnezeu.
„Adu înaintea lui Dumnezeu nevoile, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile tale. Tu nu îl vei putea face să se simtă împovărat; nici nu îl vei putea face să Se simtă obosit. Dacă El ţine socoteală până şi de perii capului tău, atunci nu va rămâne indiferent faţă de nevoile copiilor Săi. „Domnul este plin de milă şi de îndurare” (Iacov 5:11). Inima Sa iubitoare este mişcată de necazurile noastre şi ne ascultă când îi vorbim despre ele. Să aducem la El orice dificultate cu care ne confruntăm. Nimic nu este prea greu pentru El, deoarece El ţine şi guvernează toate lucrările universului. Nimic din ceea ce, într-un fel oarecare, are legătură cu pacea noastră nu este atât de neînsemnat, încât să nu fie luat în considerare de El. În experienţa noastră, nu există niciun capitol atât de întunecat, încât El să nu-L poată citi şi nici încurcături atât de mari, încât El să nu le poată rezolva. Nicio nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi, nicio îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nicio bucurie nu-l poate încânta şi nicio rugăciune sinceră nu iese de pe buzele noastre, fără ca Tatăl ceresc să nu le observe, fără ca El să nu manifeste un viu interes pentru toate acestea.” (Ellen G. White, Calea către Hristos, pp. 124-125)
Mimi Popa, Banat
