Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua, şi noaptea. (Exodul 13:21)
Lucrez în Florenţa, Italia, de mai mulţi ani. Ţin companie câte cinci-şase luni pe an unei doamne, Elena, care are un handicap mintal. Într-o sâmbătă, la Şcoala de Sabat, se discuta despre poporul Israel care mergea prin pustie fiind călăuzit direct de Dumnezeu. Era un popor atât de neîncrezător, chiar dacă avea dovada vizibilă a prezenţei lui Dumnezeu. Astăzi, noi nu avem o aşa dovadă vizibilă, dar trebuie să credem Cuvântul Lui.
Poate că m-am îndoit şi eu de prezenţa lui Dumnezeu şi trei săptămâni la rând am avut câte o experienţă în care Cel Atotputernic mi-a arătat că este lângă mine chiar dacă nu-L văd.
În prima săptămână, am avut patru ore de curăţenie la fiica vecinei mele de apartament. Când am ajuns înapoi acasă, mi-am dat seama că bancnota primită era ruptă. Am mers din nou la vecina, dar am lăsat uşa deschisă, între timp, din cauza curentului, uşa s-a închis, iar eu am rămas afară fără cheie. În momentul acela, m-am rugat şi mi-am dat seama că Dumnezeu mă va ajuta să intru în casă, deşi nu ştiam cum. Am mers la vecinul care era la etajul inferior, pentru că ştiam că aveam un geam deschis care dădea spre balconul lui. Chiar dacă era ora prânzului, vecinul era acasă. Cu o scară m-a ajutat să intru în casă. În momentele acelea, I-am mulţumit lui Dumnezeu şi am conştientizat că El este lângă mine.
În săptămâna următoare, am pierdut portmoneul într-un supermarket. Erau în el actele mele, cardul, bani şi cardul de cumpărături pentru acel magazin. La un moment dat, am auzit o voce care chema proprietara să-şi ia portmoneul. Am alergat repede şi mi s-a spus că îl găsise un domn. I-am dat slavă lui Dumnezeu şi I-am mulţumit pentru că mi-a arătat încă o dată că este lângă mine.
În a treia săptămână, într-o dimineaţă, am călcat o pereche de pantaloni. Am uitat fierul în priză timp de câteva ore. Numai Dumnezeu m-a întors din drum la un moment dat, ca să nu se producă un incendiu. Acum nu mă mai îndoiesc. Ştiu că Dumnezeu este lângă mine clipă de clipă. Îi mulţumesc şi merg liniştită sub protecţia Lui!
„Stabileşte-ţi ca regulă pentru viaţă – să nu rosteşti niciodată vreun cuvânt de îndoială sau descurajare. Prin cuvinte care inspiră speranţă şi bucurie sfântă, poţi face foarte mult pentru iluminarea vieţii altora şi pentru susţinerea eforturilor proprii.” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 150, ediţia de buzunar)
Pinica Gheorghiu, Oneşti, Moldova
