Petru s-a uitat la el şi a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (Ioan 21:21,22)
Prietenia dintre Domnul Isus şi Ioan poartă cu sine amprenta prieteniei cereşti. Domnul Isus a dorit să fie prieten cu toată lumea, cu toţi ucenicii, numai că nu toţi şi-au deschis inima aşa cum a făcut-o Ioan.
Prietenia adevărată înseamnă să-ţi pui capul pe pieptul lui Isus, iar Domnul să aibă încredere deplină în tine (Ioan 13:23).
Prietenia adevărată înseamnă să stai lângă cruce, iar Isus cel muribund să ţi-o încredinţeze pe mama Lui.
Prietenia adevărată înseamnă să fugi la mormântul gol şi să plângi. Prietenia adevărată înseamnă să fii aruncat de dragul Lui în cazanul cu ulei încins, iar Isus să te scape nevătămat.
„Ioan a trăit până la adânci bătrâneţi. A trăit în timpul distrugerii Ierusalimului şi al nimicirii templului măreţ – o preînchipuire a nimicirii finale a lumii. Până în ultimele clipe, Ioan L-a urmat pe Domnul său îndeaproape.” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 542)
Prietenia adevărată dintre Isus şi Ioan se descoperă deplin pe insula Patmos, când ucenicul iubit primeşte vizita Domnului Isus în ziua Sabatului, oferindu-i viziunea sfârşitului şi bucuria mântuirii.
Prietenia adevărată dintre Isus şi Ioan o vedem în scrierile lui loan: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos cel neprihănit” (1 Ioan 2:1). Prietenia adevărată îi conduce pe alţii la Isus.
Prietenia adevărată se dovedeşte prin ascultare: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15:14).
Vă invit să primim prietenia lui Isus! Prietenia cu El ne va transforma după chipul Lui şi ne va ajuta să fim prieteni adevăraţi cu oamenii!
„Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele”, a zis Hristos către ucenici… Legătura care este între mlădiţă şi viţă reprezintă legăturile voastre cu Mine. Altoiul este înfipt în viţa cea vie şi apoi creşte în tulpină, legându-se fibră cu fibră… Viaţa viţei devine viaţa mlădiţei… Legătura cu El se face prin credinţa în El ca Mântuitor personal… Această unire cu Hristos, odată realizată, trebuie păstrată. Hristos a zis: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine.” Aceasta nu este o atingere întâmplătoare şi nici o legătură din când în când. Mlădiţa ajunge parte integrantă din viţă.” (Idem, Viaţa lui Iisus, cap.73)
Rebeca Lupu, Bacău, Moldova
