Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? (Luca 18:7)
Văduva din parabola lui Isus ştia un singur lucru: să stăruie în rugăciune. O singură rugăciune adresată judecătorului nu avea cum să rezolve problema, dar stăruinţa supărătoare a adus biruinţa. Motivaţia cu care o mamă luptă şi stăruie în rugăciune este dragostea, acea dragoste care nu admite înfrângerea. Şi Dumnezeu, spre deosebire de judecătorul nedrept, este gata să intervină potrivit dragostei Sale.
Tanti Adriana, care a lucrat ca medic pediatru la spitalul din Cluj, mi-a povestit că într-o zi îi murise o pacientă micuţă, o fetiţă de doar câteva luni. O scoseseră pe balconul salonului până vor veni părinţii s-o ia. Când a venit mama, care era nevăzătoare, a început să plângă şi a spus: „Doamna doctor, vă rog, aduceţi-o înapoi în salon, căci este frig pe balcon!” Miloasă cum era, tanti Adriana a acceptat, deşi ştia că fetiţa era moartă. După ce au adus-o, mămica îndurerată a continuat: „Doamna doctor, vă rog, mai faceţi-i ceva! Măcar ceva!!!” Văzând insistenţa mamei, tanti Adriana a repetat manevrele de reanimare, şi, spre uimirea tuturor, inima fetiţei a început să bată…
După şase ani, pe scările spitalului urcau doi părinţi nevăzători, ţinând de mână, între ei, o fetiţă frumoasă. Era fetiţa readusă la viaţă prin puterea lui Dumnezeu, prin insistenţa unei mame şi dăruirea unei doctoriţe care s-a lăsat înduplecată, pentru că în piept îi bătea cu dragoste, o inimă de mamă. Doar Cel de Sus poate să răsplătească astfel de atitudini, şi le va răsplăti.
Stăruinţa în rugăciunea de mijlocire este foarte importantă în marele conflict dintre bine şi rău. Curând, pe porţile cerului vor intra toţi aceia care au fost susţinuţi insistent în rugăciune, împreună cu cei care s-au rugat pentru ei. Şi Părintele nostru, în al cărui piept bate o inimă de tată, dar şi de mamă, va fi fericit să-şi vadă împlinite planurile făcute dinainte de veşnicii.
„Acolo, toţi aceia care au lucrat într-un spirit lipsit de egoism vor vedea rodul străduinţelor lor… Vedem ceva din toate acestea aici. Dar cât de puţin din rezultatele celei mai nobile lucrări din lume poate vedea înfăptuitorul ei în această viaţă!… Ei nu ştiu că, prin credincioşia lor, s-au eliberat râuri de binecuvântare care nu vor seca niciodată. […] Numai prin credinţă pot vedea influenţa aceasta răspândindu-se de o mie de ori… Sunt mulţumiţi aici să ştie că au pus în mişcare forţe pentru bine. In lumea cea nouă se vor vedea munca şi rezultatele tuturor acestora.” (Ellen G. White, Educaţie, p. 240)
Ce frumoasă va fi ziua aceea!
Maria Catană, Roman, Moldova
