Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?… Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:35,38,39)
În fiecare seară când ajungeam la biserică, în Etiopia, un băiat cu vârsta cuprinsă între 14 şi 15 ani, dorea să mă ajute să duc bagajul. Am început să remarc şi faptul că în timpul predicii Daniel era printre cei care îşi luau notiţe. Aceasta dovedea interesul lui pentru ce se prezenta. Era fericit când era la biserică, însă după prelegere, în timp ce îmi ducea bagajul spre maşină, pe chipul lui se aşeza tristeţea. Totuşi El a fost unul dintre cei care au luat decizia de a se boteza.
În ultimul Sabat, după botez, ne-am întors la biserică pentru a le face primirea în comunitate celor care s-au botezat. Ne-am rugat, iar pastorul i-a întins mâna mai întâi chiar lui Daniel, apreciindu-l pentru exemplul său de credincioşie. Atunci am aflat pentru prima dată povestea lui.
Daniel provenea dintr-o familie neadventistă. În fiecare seară când ajungea acasă, era bătut foarte rău de părinţi, care nu înţelegeau decizia lui. Acesta era motivul pentru care devenea mereu trist după prelegere, când trebuia să plece acasă. Deşi s-a confruntat cu această situaţie în fiecare seară, Daniel nu a lipsit nici măcar o singură dată în cele două săptămâni, cât timp au avut loc întâlnirile. Era atât de convins de iubirea lui Dumnezeu faţă de el şi de autenticitatea chemării care îi era adresată, încât nu s-a dat înapoi în faţa persecuţiei.
Mulţi dintre cei care eram prezenţi împreună cu Daniel am fost impresionaţi până la lacrimi de situaţia lui. Dar am fost şi mai uimiţi apoi de anunţul pe care l-a făcut pastorul. Cu siguranţă că Daniel urma să le spună părinţilor lui în acea seară că luase decizia să se boteze şi chiar făcuse acest pas; ca urmare, era foarte posibil să fie alungat de acasă. Însă dacă acest lucru se întâmpla, pastorul s-a oferit să îl ia la el acasă ca pe propriul copil şi să îl crească.
Pentru mine, acest tânăr a fost un exemplu pe care nu îl voi uita. Dumnezeu este măreţ şi face multe minuni în dreptul fiecăruia. Chiar dacă a pierdut o familie, a câştigat una mult mai mare, familia lui Dumnezeu.
Şi noi suntem chemate să îl acceptăm pe Dumnezeu în viaţa noastră în mod deplin, la fel ca acest tânăr, să fim dispuse la orice sacrificiu, pentru El.
Nicoleta Pătrăşcanu, Muntenia
