Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. (Isaia 26:3,4)
În semestrul doi, un alt examen fusese programat în Sabat. Îngrijorarea era din nou mare. Nu voiam să am restanţe pe vară. Îmi imaginam perioada de post-partum aglomerată, cu nopţi nedormite, acompaniată de scâncete şi mă gândeam ca numai de învăţat n-o să mai am eu timp atunci. Mă rugam şi-L întrebam pe Dumnezeu: Oare problema asta cum o s-o rezolvi?
Examenul de diabet consta în două probe: scrisă şi orală (una fiind sâmbătă, cealaltă duminică), aşa ca am mers să vorbesc cu profesoara să le susţin duminică pe amândouă. N-a fost de acord, mi-a zis: „Doamnă, îmi pare rău, poţi să dai doar proba practică, iar grila o vei da în vară.” Ştiam că Dumnezeu va ieşi biruitor şi de data aceasta, aşa că am învăţat foarte bine şi m-am dus duminică la examen. I-a plăcut cum am răspuns la întrebări, mi-a pus nota 9 şi apoi a urmat întrebarea: „Şi grila când te-ai hotărât s-o dai?” „Păi…, n-aş putea s-o dau astăzi?” A zâmbit şi-a zis: „Bine, fie!” îmi venea să strig de bucurie.
În fiecare an, am avut examene programate sâmbăta, dar m-am rugat şi le-am spus profesorilor motivele pentru care eu nu pot să vin. Întotdeauna mi s-au aprobat cererile pentru că Dumnezeu nu voia să am restanţe din cauza Sabatului, ci voia ca eu să fiu o luminiţă în întunericul acestei lumi.
Am plecat în vacanţă la părinţi cu bucuria în suflet că „până aici Dumnezeu m-a ajutat”. Eram însărcinată în luna a noua, aşa că aşteptam momentul culminant al întâlnirii cu băieţelul nostru. Naşterea s-a declanşat în prima zi de Paşte. Mi-am sunat doctoriţa şi bineînţeles era plecată din Iaşi. Aveam oarecum indicaţie de cezariană şi eram îngrijorată pentru că nu ştiam ce doctor avea să mă opereze. Dumnezeu a fost alături de mine şi atunci, evenimentele au fost în totalitate controlate de El, şi, astfel, a venit pe lume un copil drag nouă, sănătos şi cuminte. I-am pus numele Ianis, care în evreieşte înseamnă „dar de la Dumnezeu”.
După operaţie, m-am refăcut imediat şi la o săptămână am mers la facultate, însă profesorii şi colegii m-au rugat să merg acasă pentru că, au zis ei: „Aşa ceva este imposibil, să laşi copilul acasă şi tu să vii operată la stagii.” A urmat sesiunea, mai aveam şase examene de dat, dintre care unul era foarte greu. Am luat note mari, am obţinut media cea mai mare din toţi ceilalţi ani de facultate şi mi L-am făcut pe Dumnezeu cel mai bun prieten.
Slavă Lui! Cântecul biruinţei a răsunat din nou în inima mea. Cu adevărat merită să ne încredem în Domnul pe vecie, El este Stânca veacurilor.
Simina Daniluc, Hârlău, Moldova
