O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! (Psalmii 31:19)
Într-un nou an şcolar, când unul dintre copiii mei terminase clasa a VIII-a, a fost dată o lege prin care învăţământul de zece clase devenea obligatoriu. Drept urmare, l-am înscris la unul dintre liceele oraşului. Tot ce au păţit în acel an şcolar fiul meu împreună cu alţi elevi care lipseau sâmbăta de la şcoală poate forma obiectul multor articole. Umilinţele la care a fost supus, publicarea la ziar şi multe altele, erau metodele de intimidare ale vechiului regim. În cele din urmă, ajungem la sfârşitul anului şi aflăm cu uimire că este corigent la… muzică. Altfel nici nu se putea, băiatul era de nouă şi zece.
Am fost în audienţă la Inspectoratul general al învăţământului. M-a întâmpinat un domn sobru, dar amabil, care m-a ascultat cu răbdare şi, în cele din urmă a rezumat: „Ne vedem la toamnă.” Şi a venit toamna, aducând o înştiinţare cum că acest examen de corigenţă va avea loc într-o sâmbătă.
Joia dinaintea examenului, domnul inspector avea zi de audienţe. M-am dus la inspectorat, unde am dat peste un rând mare. Tot felul de profesori având fiecare doleanţa sa, doreau un timp de audienţă la domnul inspector. M-am aşezat la rând şi am aşteptat cu inima strânsă, având aceeaşi rugăciune pe care o purtam mereu cu mine, ca Dumnezeu să intervină.
Şi a intervenit prin sosirea a doi domni care erau inspectori la minister şi veniseră în inspecţie la… inspectorat. După puţin timp, am fost anunţaţi că nu se mai ţin audienţe, dar am fost invitate înăuntru eu şi încă o doamnă, ca fiind ultimele beneficiare ale acelei zile.
Mi-am zis ca Estera: „Şi dacă va fi să pier voi pieri.” În faţa mea se aflau doi inspectori, unul mai mare ca altul în grad. Am spus tot ce m-a inspirat Dumnezeu şi, în indignarea mea, simţeam că nu mă tem de nimic când, de fapt, tremuram de emoţie. Audienţa s-a sfârşit cu o întrebare: „Aveţi încredere?” (în inspector sau în cine?) Eu m-am gândit la Dumnezeu şi am zis: „Da!”
Până în Sabat nu s-a întâmplat nimic, chiar dacă băiatul a stat toată ziua de vineri pe culoarele şcolii. Sâmbătă, ca de obicei, am fost toţi la biserică, dar, când ne-am întors acasă am găsit un bilet prin care eram anunţaţi că duminică dimineaţă, la ora 8, are loc examenul de corigenţă la muzică.
Nu ne-am mirat, ci L-am lăudat şi continuăm să-I fim recunoscători lui Dumnezeu şi azi pentru permanenta Lui călăuzire.
Ai şi tu un impas? Te confrunţi cu o situaţie dificilă? Nu uita că „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”! (Matei 19:26)
Didina Pristoleanu, Piatra Neamţ, Moldova
