Carnea şi inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire… Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. Pe Domnul Dumnezeu îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale… (Psalmii 73:26, 28)
În septembrie 2013, a reieşit că am cancer la sân, cu metastaze la ambii plămâni şi la tiroidă. Dar în aceşti patru ani, de când descoperisem boala autoimună, am urcat treaptă cu treaptă pe plan spiritual, cu ajutorul Domnului, aşa că am aşezat şi această problemă în mâna Domnului. Am experimentat că suferinţa este un paznic al vieţii spirituale şi ne face bine să nu încercăm cu tot dinadinsul să scăpăm de ea. Am ajuns la concluzia că această boală, cancerul, a fost cel mai mare dar al vieţii mele, pentru că niciodată nu am fost atât de aproape de Domnul. Am un jurnal şi în cei patru ani de mai multe ori am plâns, întrebându-mă ce aş putea face eu pentru omenire? Dacă am ajuns în rândul celor bolnavi de cancer, acolo îmi făceam treaba, unde un om sănătos nu poate face prea mult.
Lista mea de rugăciune se înmulţeşte în fiecare zi. Rugăciunea mea zilnică e ca Dumnezeu să-mi arate pe cine să port în inimă, pentru cine să mijlocesc. De multe ori noaptea, îmi vine în minte un nume, îl trec pe lista de rugăciune şi în ziua următoare încerc să iau legătura cu persoana.
Din punct de vedere fizic sunt într-o stare jalnică, pentru că mă lupt cu boli contradictorii. Atunci când ai cancer trebuie întărit sistemul imunitar, iar în lupus trebuie slăbit. În viaţa mea, pietrele de mozaic nu se potrivesc acum, dar Dumnezeu îmi dă putere în fiecare zi. Am învăţat să mulţumesc pentru toate lucrurile. Sunt fericită. Dumnezeu m-a chemat la un fel de lucrare pentru suflete. Sistemul de valori mi s-a schimbat. Acum nu mă interesează decât lucrul cel mai important: misiunea. E o mare bucurie când reuşesc să aduc un zâmbet pe faţa oamenilor ameninţaţi de moarte. Şi nu doar pe chipul lor. Eu folosesc cancerul pentru a orienta gândurile oamenilor către ceruri. Vă încurajez şi pe voi, surorile mele: numai atunci vă veţi simţi bine cu adevărat, când vă veţi implica în misiune. Billy Graham spune: „Rugăciunea pentru alţii este cea mai mare slujire de pe pământ.”
Nu vă fie teamă de şcoala lui Dumnezeu! În ceruri vom înţelege toate aceste suferinţe inexplicabile. „Doamne, ajută-ne să rămânem până la sfârşit copii ai lui Dumnezeu; mai bine morţi în Domnul decât sănătoşi ai Diavolului.” (pastor Faluvegi Dezideriu)
(Între timp, sora noastră şi-a încheiat alergarea pe pământ, dar cu credinţă şi speranţa vieţii veşnice. – nota editorului)
Pal Aranak, Câmpeniţa, Transilvania de Sud
