Ferice de morţii care mor în Domnul. (Apocalipsa 14:13)
Vestea morţii lui Florin Stănescu, prezbiterul bisericii noastre, într-un accident de maşină, pe trecerea de pietoni, ne-a luat prin surprindere pe toţi. La numai 37 de ani, „boldul” morţii îi spulberase idealurile. Ne lega apartenenţa la aceeaşi biserică, profesia comună şi multe alte amintiri din stagiile şi convenţiile la care participaserăm împreună, ca şi prietenia ce mă lega de mama lui, tot dascăl, femeie energică şi de mare caracter.
Vineri seara, am fost la capela cimitirului unde era depus trupul neînsufleţit şi am plâns împreună cu mama lui Florin tragedia care se abătuse asupra familiei lor. La plecare, i-am promis că a doua zi voi fi prezentă la înmormântare, alături de ea, ca s-o sprijin şi să fiu umărul pe care să plângă.
În sâmbăta aceea trebuia să aibă loc şi Cina Domnului, care s-a amânat însă, din cauza tragicului accident, iar conducerea bisericii a hotărât împreună cu familia decedatului ca, la serviciul divin de înmormântare, să se împartă cât mai multe cărţi. Era evident că aveau să fie mulţi oameni prezenţi, întrucât Florin fusese şi director de liceu timp de mai mulţi ani.
Când am ajuns la cimitir, era foarte multă lume: familia, prieteni, colegi, zeci, poate sute de elevi, aşa încât n-am putut ajunge la mama lui Florin ca să-i fiu aproape.
Am început să-L întreb pe Domnul ce scop are cu mine acolo dacă nu pot fi de folos aşa cum mi-am dorit. Deodată, am văzut-o în faţa mea pe fosta secretară a universităţii, care era şi naşa lui Florin şi a fiului său, de dinainte de a deveni adventist. Ştiam că nu împărtăşeşte convingerile religioase ale familiei şi că este chiar dispreţuitoare faţă de acest aspect. M-a recunoscut imediat şi mi s-a adresat cu cuvintele:
– Nu te-ai schimbat deloc. Câţi ani au trecut de când ai terminat facultatea? Douăzeci şi opt de ani?
Apoi, cu uimire în glas:
– Şi tu eşti adventistă?
Atunci am înţeles de ce mă aflam acolo. Dumnezeu mă alesese ca să dau şi eu mărturie despre credinţa mea.
Cred că la înmormântarea lui, Florin a „împărţit” mai multe cărţi Tragedia veacurilor decât în timpul vieţii sale, iar pe Noul Pământ vor fi multe suflete salvate care au primit „Calea, Adevărul şi Viaţa” la mormântul lui.
Sora mea, poate că dimineaţa, când te trezeşti, îl rogi pe Dumnezeu să te facă o lumină printre oameni, în acea zi, dar lucrurile nu se petrec aşa cum ţi-ai imaginat. Nu uita: lucrarea este a Domnului şi El te va pune exact în locul care ţi se potriveşte cel mai bine! Ai încredere în El şi fii binecuvântată!
Ilzi Sora, Piteşti, Oltenia
