Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. (Exodul 20:16)
Am fost cam năpăstuită în şcoală, ca de altfel toţi copiii care doreau în Sabat să meargă la biserică, iar cei de la şcoală, elevi, profesori, se încăpăţânau să înţeleagă şi să ne înlesnească exercitarea dreptului la credinţa după principiile şi doctrina bisericii din care făceam parte.
Învăţătoarea mea, ca şi ceilalţi profesori, refuzau să ne lase în pace, ba dimpotrivă, făceau tot ce le stătea în putinţă să ne pună piedici, să ne umilească în fiecare zi de luni când aveam careu în faţa şcolii, să ne poarte pe noi şi părinţii noştri pe la inspectorat… Pe de altă parte, învăţătoarea ştia foarte bine să-şi facă meseria, ne-a învăţat carte, a ştiut cum să ne pună bazele cunoştinţelor.
Într-o bună zi, ne-a dat dictare la limba română. A citit textul cu aşa o intonaţie, încât am pus semnele de punctuaţie exact la locul potrivit de fiecare dată. Meritam notă maximă, n-am avut nicio greşeală. Dar, ce credeţi? Colegul meu de bancă era de etnie romă, nu-i plăcea să vină la şcoală, iar eu eram obligată mereu să mă duc să-l aduc la şcoală când lipsea, pentru că locuiam aproape. Vă daţi seama ce însemna pentru mine să intru în curtea colegului meu. De fiecare dată aveam parte de un tratament umilitor din partea familiei lărgite. Eram scuipată, îmbrâncită, vorbe urâte şi, ceea ce uram cel mai mult, mă trăgeau de codiţe. Dacă el lipsea mai mereu de la şcoală, dacă lecţiile îi intrau pe-o ureche şi ieşeau pe cealaltă, dacă abia de putea scrie după tablă sau copia de pe carte, cum să ştie el să scrie după dictare?! În timp ce ne corecta testele, doamna învăţătoare s-a îndreptat către colegul meu rom, întrebându-l dacă am copiat de la el… Wow…!! Ce jignită şi umilită m-am simţit! Cum să întrebe aşa ceva când ştia foarte bine că el a copiat de la mine? Bineînţeles că ştiţi deja şi răspunsul colegului…Eu am luat nota 5, el a luat 10. Degeaba am încercat să îi spun doamnei că greşeşte, degeaba am rugat-o să ne mai dea o dictare, degeaba…
Trăim într-o lume a nedreptăţii şi a minciunii. Cu ce uşurinţă se spun minciuni care rănesc şi fac atât de mult rău, se spun neadevăruri care-i aruncă în mocirlă pe cei nevinovaţi, umilindu-i şi făcându-i să sufere… În primul rând, dragi surori, să nu fim printre cele care procedează astfel, iar dacă am fost nedreptăţite şi în inima noastră există revoltă şi dorinţa de răzbunare, să nu uităm că există un raport în ceruri, un Judecător şi o zi a dreptăţii. Până atunci să învăţăm să iertăm, chiar să renunţăm la unele din drepturile noastre şi să-L lăsăm pe Isus să Se manifeste prin noi. El a fost nedreptăţit mai mult decât toţi.
Mirela Atomei, Bacău, Moldova
