Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. (Galateni 6:9)
Viaţa nu este uşoară, iar noi, creştinii, începem să dăruim tot mai puţin. E uşor pentru cei care au mult şi pot da din surplusul lor, zicem noi. Te-ai gândit vreodată să dai şi ultimul bănuţ, asemenea văduvei de pe paginile Scripturii?
La noi, în ziua de joi este piaţa săptămânală. Într-o astfel de zi, mi-am cumpărat o bluză frumoasă. Am primit îngăduinţa să o plătesc doar săptămâna următoare. În afară de banii respectivi, mi-au rămas doar 10 lei, în două bancnote de 5 lei; mi-aş fi dorit să mai cumpăr ceva din cele necesare, între timp, m-am întâlnit cu o cunoştinţă care venea din satul vecin. Ştiam că este o persoană cu multe nevoi şi simţeam că trebuie să o ajut. O, dar am atât de puţini bani, sunt văduvă… Şi atunci mi-a venit în minte văduva din Biblie, care a dăruit tot ce avea.
A trebuit să decid repede, pentru că în staţie stătea tânăra femeie care născuse de curând, iar eu stăteam pe gânduri. I-am dat o bancnotă de 5 lei. „Mamă, dar ce sumă e aceasta? Dacă ai vrut să ajuţi, trebuia să dai mai mult”, mi-a reproşat mai târziu fata mea.
Domnul mi-a dat foarte repede înapoi acel puţin pe care l-am dăruit. Ajungând la piaţă, când am plătit bluza, vânzătoarea mi-a dat înapoi cu 5 lei mai mult. I-am spus lucrul acesta, dar mi-a răspuns: „Pentru dumneavoastră acesta este preţul.” Doar 10 minute au trecut de când am dat acei bani. Într-adevăr, eram bogată şi cu ruşine mă gândeam la faptul că aş fi putut da mai mult. Atunci, m-am hotărât că voi dărui mai mult acolo unde este nevoie, convinsă că în felul acesta îl „împrumutăm” pe Domnul.
Dacă întâlneşti astăzi pe cineva în nevoie, ajută acea persoană, căci la vremea potrivită vom culege roadele muncii noastre. Şi în ziua aceea, Domnul ne va spune: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre cei mai neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut” (Matei 25:40).
„Toate lucrurile de pe acest pământ au fost lăsate de Dumnezeu ca mijloc de exprimare a dragostei Sale faţă de om. Săracii sunt ai Lui… Aurul şi argintul sunt ale Domnului. El ar putea să le trimită din cer asemenea unei ploi… Însă, în loc de aceasta, El le-a făcut pe om ispravnicul Său, în-credinţându-i mijloace pe care să le întrebuinţeze în beneficiul altora, nu să le strângă pentru sine. Astfel, omul devine mijlocul prin care Dumnezeu îşi împarte binecuvântările pe pământ…, devine milostiv şi altruist în ce priveşte caracterul şi, în final, părtaş cu Hristos la răsplata veşnică şi slăvită.” (Ellen G. White, Sfaturi pentru administrarea creştină a vieţii, p. 11)
Jarai Jolanka, Sărmaş, Transilvania de Sud
