Miracole în viaţa altora

Tu eşti Dumnezeul care face minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare. (Psalmii 77:14)

Când ne-am întors din America, după accidentul fiului meu în piscină, am mers la investigaţii la Spitalul „Robănescu”, din Bucureşti. Mi s-a spus că fiul meu, în ciuda accidentului grav suferit, nu are urmări. Doamna doctor Liliana Pădure mi-a spus că un caz din o sută scapă în acest mod miraculos. Nu ştiam pe unde merg de fericire. Pluteam pe stradă, cu ochii în lacrimi, evident.

Atunci a sunat telefonul. O fostă elevă de-a soţului meu mi-a spus că nepotul ei de 12 ani are leucemie, fiind necesară o intervenţie pe care n-o pot efectua medicii din România. Tumora putea fi extirpată doar în proporţie de 80% aici, restul de 20…, în altă ţară, cu zeci de mii de euro. Nu s-ar putea să facem cumva să se strângă banii?

Bani? Mie să nu mi se vorbească de bani. Nici să nu mi se spună că trebuie să adun, nici să nu fiu întrebată unde sunt. Nu sunt deloc prietenă cu ei. Dar, atunci când nu poţi face un lucru, nu înseamnă că nu poţi face nimic. De vreme ce tu ai auzit despre o anumită situaţie, este clar că poţi face cel puţin un lucru, dacă nu să-l rezolvi – să te rogi pentru asta. Ca să nu mai vorbim despre toate celelalte – să spui mai departe, să te străduieşti să simplifici problema, cu puterea ta… Eu nu sunt pricepută la administrarea sau strângerea banilor, dar am plasat acest caz cuiva care are acest har….

De același autor

Noi perspective

Şi copilul a avut 50 000 euro. După operaţia din Germania, deşi nu mai avea nicio şansă – i s-a garantat că totul este în regulă, că această boală declanşată fără motiv, fără să avertizeze, această boală care într-o singură lună a distrus ceea ce dezvoltase copilul în 12 ani… este învinsă.

Prietena mea mi-a dat telefon şi m-a anunţat: „Copilul nostru este bine.” ‘

Să vă spun ceva? Dacă fiul meu n-ar fi trecut prin ceea ce a trecut şi dacă nu aş fi văzut nenorocirea cu ochii, nu ştiu care ar fi fost reacţia mea când am fost rugată să acţionez. Poate m-aş fi retras delicat, spunând că nu am cum să mă implic. Poate aş fi spus: „Mă voi ruga pentru voi”, sau poate aş fi trimis, din puţinul meu, părinţilor copilului nişte bani, să-i cumpere mâncare pentru câteva zile. Dar nu aş fi insistat spre vindecare. Poate că ei reuşeau pe aceleaşi căi, dar fără mine.

În oricare dintre soluţii, eu aş fi ieşit în pierdere – pentru că nu aş fi avut acest sentiment de bucurie pe care l-am încercat atunci când omuleţul de 12 ani a fost salvat – şi am pus şi eu umărul la aceasta. Miracolele nu ne sunt date pentru că suntem mai buni sau preferaţi de Dumnezeu; ne sunt date pentru a face şi noi posibile miracolele în viaţa altora.

Bianca Timşa-Stoicescu, Bucureşti, Muntenia

Comentariile sunt închise

Miracole în viaţa altora 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.