Minunea harului lui Dumnezeu (II)

Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti întotdeauna nădejdea mea. (Psalmii 25:5)

A doua zi dimineaţa, încă mă simţeam vinovată. Întru-un final, am hotărât să trec peste simţămintele care îmi erau potrivnice şi să apelez la iertarea lui Dumnezeu, dar nici nu m-am liniştit bine, că am simţit un îndemn interior: „Du-te şi fă tu ceea ce ei nu pot să facă acum singuri!” Cum adică? Să mă apuc să le fac eu curăţenie printre lucruri? Nu cred că pot. „Chiar crezi că nu poţi? Aminteşte-ţi că poţi totul… prin Mine. Trebuie doar să vrei. Eşti dispusă?” Nu m-am grăbit să răspund, deoarece nu eram sigură că vreau să mă supun. Toată săptămâna m-am frământat: să merg, să nu merg. În cele din urmă, am hotărât să merg.

În Sabat, am prezentat cazul în faţa unui grup de femei din biserică, care aveau pe inimă slujirea semenilor. Una dintre ele s-a oferit să mă însoţească. Altele s-au oferit să cumpere produsele pentru curăţat, veselă pentru bucătărie, lenjerie nouă pentru pat, prosoape, plăpumi, pături…, tot ce era nevoie pentru dotarea locuinţei. Am lucrat intens timp de două zile. Vecinii au venit să vadă ce se întâmplă. Au fost surprinşi, dar au apreciat mult iniţiativa noastră. După două zile, totul strălucea de curăţenie. Tanti Maria şi fiul ei ne mulţumeau şi cereau binecuvântarea lui Dumnezeu peste noi, aproape tot timpul. Înainte de a pleca spre casă, i-am rugat frumos să păstreze curăţenia şi le-am promis că vom mai trece pe la ei. Şi aşa am şi făcut.

În vizitele următoare, am apreciat eforturile lor. Li se putea citi bucuria pe feţe. Dumnezeu S-a atins de inima acestor oameni. Vecinii ne-au mărturisit că, de la o vreme, pe scara blocului nu s-a mai auzit glas de oameni beţi şi scandalagii. Cam după doi ani, ne-am mutat într-un alt oraş, dar ţineam legătura prin telefon. Ne-am bucurat când am aflat că au renunţat la ţigări şi băutură. O vecină de-a lor mi-a telefonat într-o zi şi mi-a mărturisit cu încântare că cei doi sunt de nerecunoscut. Trăiesc altfel. Sunt oameni demni şi responsabili.

L-am lăudat pe Dumnezeu. E doar meritul Său. Anul trecut, domnul Mihai a murit. Mama lui încă trăieşte şi se întreţine singură. Ori de câte ori se iveşte ocazia, dă mărturie despre bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu, care i-a schimbat viaţa. Eu nu pot decât să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru călăuzirea Lui înţeleaptă. EL m-a învăţat să îi privesc pe oameni prin ochii Lui. Nu e întotdeauna uşor, dar merită. E o experienţă unică. Încearcă şi tu! Vei vedea diferenţa.

Cristina Potocian Băndean, Transilvania de Nord

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!