Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită! (1 Petru 5:8)
Dând la o parte cortina imaginaţiei, să urmărim în continuare mijloacele subtile prin care Diavolul caută să ne fure preţiosul timp al fiecărei zile.
CONVENŢIA MONDIALĂ A LUI SATANA – partea a Il-a
„Umpleţi-le măsuţele cu ziare şi reviste. Bombardaţi-le mintea cu ştiri, 24 de ore pe zi. Invadaţi-le momentele la volan cu topuri şi clasificări. Umpleţi-le căsuţele poştale cu reclame, cataloage, orice fel de scrisori sau oferte promoţionale, produse gratis, servicii şi speranţe deşarte. Chiar şi în momentele de recreaţie, umpleţi-le minţile.
Faceţi în aşa fel încât să se întoarcă din vacanţe şi concedii epuizaţi, neliniştiţi şi nepregătiţi pentru o nouă săptămână.
Nu-i lăsaţi să meargă în natură şi să se minuneze de lucrările lui Dumnezeu! Trimiteţi-i în parcuri de distracţii, la evenimente sportive, concerte şi cinematografe. Când se întâlnesc pentru o tovărăşie spirituală, implicaţi-i în bârfe şi nimicuri, ca să plece cu conştiinţa încărcată şi neliniştiţi.
Lăsaţi-i să se implice în salvarea de suflete. Dar ocupaţi-le viaţa cu atât de multe cauze bune, încât să nu mai aibă timp să caute putere de la Isus. Curând, vor lucra bazându-se pe propriile puteri, îşi vor sacrifica sănătatea şi unitatea familiei pentru binele lucrării.”
La urma urmei, a fost un congres plin de succes şi îngerii întunericului au plecat în misiune cu multă râvnă, făcându-i pe creştinii de pretutindeni să zorească încoace şi încolo, să fie ocupaţi, ocupaţi, ocupaţi…
Are planul Diavolului succes? Noi, fiecare, hotărâm!
Deconspirând planul vrăjmaşului, să mărim vigilenţa în special în modul cum folosim timpul fiecărei zile. Este singurul lucru ireversibil.
Alergăm zilnic în rezolvarea multor probleme şi suntem atât de ocupaţi, uneori chiar cu lucruri bune, dar nu foarte bune, urgente şi prioritare pe lista lui Dumnezeu, astfel încât nu mai avem timp pentru părtăşia personală cu El, prin studiu, rugăciune şi meditaţie.
Ne scuzăm că nu avem timp? Toţi avem la dispoziţie 24 de ore într-o zi. Depinde cum ni le planificăm. De nimic nu ne va cere mai amănunţit socoteală Dumnezeu decât de folosirea timpului fiecărei zile.
Să ne hotărâm chiar acum ca absolut nimic să nu ne mai fure timpul nostru de consacrare zilnică şi părtăşie cu Dumnezeu. Vom constata, cu bucurie şi emoţie, că El ne va binecuvânta în rezolvarea tuturor problemelor în mod magnific, dacă noi Ii vom acorda primul loc în viaţa noastră!
Magdalena Toma, Muntenia