Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. (Romani 12:12)
Din cauza unei artrite, un medic din SUA a fost imobilizat la pat timp de douăzeci şi trei ani. Cei din jur îl caracterizau în felul următor: „I-am luat multe interviuri doctorului, dar n-am văzut o persoană mai puţin egoistă şi care să ia mai mult de la viaţă decât acest om”, spunea un ziarist. „Am fost cu el aproape în fiecare zi, timp de câteva ore, dar chiar şi eu m-am înviorat discutând cu el, deşi mergeam mereu cu gândul să-i spun cât mai multe lucruri care să-l distragă de la durerile lui”, spunea un bun prieten.
Medicul avea un motto zilnic: „Ich dien”, adică „Eu slujesc”. El a strâns numele şi adresele altor invalizi şi i-a înveselit atât pe ei, cât şi pe sine, scriind scrisori vesele şi încurajatoare. De fapt, a organizat un club de corespondenţă pentru invalizi şi i-a făcut să-şi scrie scrisori unii altora.
În cele din urmă, a fondat o organizaţie denumită „Societatea celor închişi în casă”. Stând întins în pat, a scris în medie o mie patru sute de scrisori pe an şi a adus bucurie multor mii de invalizi prin aparatele de radio şi cărţile pe care le-a procurat pentru cei obligaţi să stea în casă.
Cum a putut să realizeze acest om toate aceste lucruri? De unde îşi aduna puterile în toţi aceşti ani? Acest om a avut strălucirea interioară a celui care are un scop, o misiune. A avut bucuria de a şti că slujeşte unei idei nobile şi însemnate. În loc să fie un bulgăre de egoism, de boli, lipsuri şi necazuri, care se plânge că lumea nu are ca scop fericirea lui, a făcut ca scopul vieţii lui să fie fericirea altora.
Eşti cumva mereu nemulţumită cu ce ai? Murmuri permanent cu ochii la alţii că au mai multe, deşi muncesc prea puţin?
Te sfătuiesc să te vindeci. Poţi face asta în cel mult paisprezece zile. Cum? încearcă să-ţi propui şi să faci o bucurie cuiva în fiecare zi. Oferă-le celor de lângă tine ce ai. Nu poţi să oferi nimic? Te înşeli. Începe cu un zâmbet, un cuvânt de apreciere, o mângâiere, şi vei vedea că fiecare zi va fi una specială. Nu uita că un proverb spune: „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele” (Proverbele 17:22).
Toţi putem face câte ceva pentru fericirea altuia. Ce-ar fi să începem de acum? Dacă nu poţi fi un pin în vârful dealului, fii cel mai bun tufiş de pe marginea pârâului. Dacă nu poţi fi drum, fii atunci o potecă…, dacă nu poţi fi soare, fii o steluţă. Nu prin mărime vei câştiga sau vei da greş. Fii cea mai bună în ceea ce eşti. Şi nu uita: astăzi, tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Fii mulţumitoare pentru tot ce ai şi împarte şi cu alţii binecuvântările pe care le primeşti.
Silvica Ambăruş, Bacău, Moldova
