De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:28)
Povestea mea începe pe 20 octombrie 1988. În acea zi de toamnă, Dumnezeu s-a hotărât să-l binecuvânteze pe fratele meu cu o surioară. Copilăria noastră ne-a surprins jucându-ne, râzând, plângând, certându-ne, chiar şi bătându-ne, dar întotdeauna eram împreună. Însă viaţa ne-a rezervat şi clipe grele, care ne-au făcut să ne maturizăm şi să ne apropiem foarte tare, să înţelegem adevăratul sens al cuvântului „frate”. „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate” (Proverbele 17:17).
Povestea noastră se opreşte pe data de 27 iulie 2012, când el a avut un accident de motocicletă. Pe data de 3 august, l-am înmormântat. Au fost cele mai grele momente din viaţa mea. Chiar dacă am mai trecut şi prin alte momente dificile, am trecut împreună cu el, dar acum… eram singură. E greu de povestit ceea ce am simţit în următoarea jumătate de an. Dar Dumnezeu avea un plan cu mine…
După două luni, am primit un mesaj, pe Facebook, de la o femeie al cărei frate în vârstă de 27 de ani murise în accident de motocicletă în apropierea Sighişoarei. Mi-a povestit că cineva i-a recomandat să-mi scrie, să trecem împreună prin aceste momente grele, să ne consolăm reciproc.
După o lună, a murit vecina mea. Deşi eram vecine doar de un an, am îndrăgit-o foarte tare. Fata ei avea o relaţie specială cu ea, fiind prietene foarte bune. Cu ambele persoane am început o conversaţie directă pe tema pierderii cuiva drag, oferindu-le înţelegere şi consolare, fără să-mi dau seama de planul lui Dumnezeu.
La sfârşitul anului, am primit obişnuitele făgăduinţe şi, ca de fiecare dată, m-am rugat ca Domnul să-mi trimită un mesaj personal pentru anul următor. Făgăduinţa era Proverbele 17:17. Nu înţelegeam ce bine se ascundea în faptul că fratele meu a murit; pentru mine nu era deloc bine.
Abia după o jumătate de an de la primirea făgăduinţei am înţeles că moartea fratelui meu mă ajută să-i înţeleg pe deplin pe oamenii aflaţi în aceeaşi situaţie. Şi, pentru că am studii în psihologie, pot să mă apropii de alţii şi să-i ajut să treacă peste momentul tragic din viaţa lor, să-L prezint pe singurul nostru Mângâietor, pe Domnul Isus.
Trebuie să înţelegem că, deşi Dumnezeu îngăduie lucruri nu tocmai plăcute nouă, El are un plan cu noi. Avem nevoie de o relaţie strânsă cu El, de studiu şi de multă, multă rugăciune, ca să înţelegem ce are de spus pentru noi. La aceasta să vă ajute Dumnezeu!
Beata Nădăşan, Teleac, Transilvania de Sud
