Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde… De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta. (Isaia 43:2,4)
Până la şase ani nu am crescut alături de părinţi, pentru că am fost abandonată în spital şi am ajuns la căminul de copii. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar am ajuns într-o familie cu încă patru copii, iar pe moment am crezut că mi-am găsit familia de care aveam nevoie. Mama era cea care m-a născut când nu era căsătorită, tata nu era cel biologic, dar aflând că soţia lui mai are o fiică, m-a adus acasă alături de ceilalţi copii. M-aş fi bucurat să cunosc dragostea de mamă. Nu s-a întâmplat asta, deşi am observat mai multe schimbări în familie după evanghelizarea prin satelit din 1996, când eu aveam 14 ani. Părinţii s-au botezat: nu mai ţineau duminica, nu mai mâncau carne de porc, nu mai existau băuturi alcoolice, dar relaţional, nimic.
M-am întrebat de ce, dacă tot s-au schimbat, de ce nu mă iubesc. Simţeam că n-am nicio valoare şi că nu merită să mai trăiesc… Aceste gânduri însă m-au determinat să iau Biblia şi să caut răspuns la frământările mele. Nu o mai citisem niciodată, dar acum doream un răspuns de la Dumnezeu: De ce pe mine nu mă iubeşte nimeni?
Nu am avut curajul să-i întreb pe părinţi, mă simţeam ca o străină în familie. Când am găsit în Biblie versetul: „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte” (Psalmii 27:10), pentru mine a fost o rază de speranţă. Dacă cineva mă iubeşte, atunci merită să trăiesc. Deşi nu ştiam nimic despre Dumnezeul care mă iubeşte, aceasta a trezit dorinţa de a-L cunoaşte. Am început să mă îndrăgostesc de El prin această Carte şi „întâmplător” am dat peste textul din Isaia 43:2,4: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine […] De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta.” Mi-am dat seama că Tatăl meu ceresc m-a îndreptat spre aceste versete. Cineva chiar mă iubeşte şi mă preţuieşte aşa cum sunt. Aceasta mi-a dat curajul să trăiesc ca să-L cunosc pe El.
Am ajuns la vârsta de 23 de ani. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la creşterea mea. Îi mulţumesc Domnului Isus care mi-a adus atâta speranţă în suflet. Sunt o mamă fericită cu un băieţel şi o fetiţă şi-L laud din toată inima că m-a binecuvântat cu aceste două flori.
Mi-am dat seama că, oricât de mult am suferi, Cineva chiar ne iubeşte mai mult decât o mamă. Eu am această convingere. Avem preţ în ochii Lui! Dumnezeu ne iubeşte!
Andreea Stanca, Doljeşti, Moldova
