Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. (2 Cronici 7:14)
Este timpul să ne rugăm! De ce? Pentru că, încetul cu încetul şi aproape imperceptibil, ne pierdem capacitatea de a crede într-un Mântuitor înviat, care Se implică activ în sudoarea şi noroiul vieţii noastre. Un Dumnezeu care este real şi care intervine! El a părăsit mormântul acum două mii de ani, dar noi am reuşit să-L îngropăm adânc, sub o grămadă de fleacuri aşa-zise religioase şi de conflicte care îl ţin departe de tot ce este semnificativ în viaţa noastră.
Parcurgem toate formele necesare, spunem tot ce trebuie spus. Dar adevărul este că însetăm după legătura cu Dumnezeul cel viu! Şi cu toate că ne târâm până la biserică Sabat de Sabat, uscăciunea care s-a format sub faţadele noastre bine hidratate şi îngrijite înaintează mereu tot mai adânc. La suprafaţă arătăm bine, dar pe dinăuntru suntem pârjoliţi şi crăpaţi.
Efectele arşiţei noastre spirituale sunt dureroase. Inimi împietrite. Limbi ascuţite. Feţe lungi şi schimonosite. Şi pretindem că suntem răscumpăraţi.
O izolare nesănătoasă faţă de aceia pe care ar trebui să-i salvăm şi o dragoste de „adevăr” care se înalţă mai presus de dragostea pentru oameni ne tocesc capacitatea de a manifesta compasiune şi ne face „la fel de lipsiţi de Duhul lui Dumnezeu cum erau dealurile din Ghilboa de rouă şi de ploaie”. Acestea sunt simptomele unei boli pe care doar Isus o poate vindeca.
Dragă soră, dacă eşti la fel de doritoare ca mine după acea experienţă a comuniunii cu Dumnezeu care să te elibereze de un creştinism cu numele, lipsit de putere, care să te aşeze faţă în faţă şi inimă lângă inimă cu Dumnezeul care tămăduieşte, atunci te invit să ne rugăm! Nimic altceva din ceea ce am face, am dezbate sau am teoretiza nu ne poate aduce redeşteptarea adevăratei evlavii, de care avem atâta nevoie. Eu cred că Dumnezeu ne cheamă astăzi la rugăciune aşa cum n-am mai făcut-o niciodată până acum.
Te invit în această dimineaţă să experimentezi împreună cu mine una dintre cele mai mari făgăduinţe şi chemări la rugăciune de pe paginile Scripturii. Din textul de astăzi ai prins ce curs al acţiunii îi cere Dumnezeu poporului să urmeze? Ne cere să ne smerim, să ne rugăm, să căutăm faţa Lui şi să ne pocăim. Care este rezultatul promis? Rugăciuni ascultate, păcate iertate şi vindecare. Îţi mulţumim, Doamne, pentru această făgăduinţă fantastică. Totul depinde de marele dacă de la început.
Silvia Ambăruş, Bacău, Moldova
