Domnul ne poartă de grijă

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale… (Psalmii 91:11)

Întotdeauna mi-am dorit ca primul copil să fie fetiţă şi, când am aflat că sunt însărcinată, eram sigură că va fi fetiţă. S-a constatat repede că e băieţel, iar după nouă luni ţineam în braţe un băieţel scump. După doi ani şi jumătate, am rămas însărcinată din nou şi am simţit că de data aceasta mi se împlineşte dorinţa inimii, că îmi ascultă Dumnezeu ruga şi îmi dă o fetiţă. Dar nici de data aceasta nu s-a întâmplat cum am dorit, aşa că şi al doilea copil a fost tot băieţel. Eram o mămică fericită. Nu m-am descurajat, nu L-am acuzat pe Dumnezeu, dar totuşi nu înţelegeam. Dumnezeu ne spune să cerem cu încredere şi El ne va asculta cererile. Iar mie Dumnezeu nu îmi ascultase cererea.

Îmi iubeam foarte mult copiii şi eram conştientă că Dumnezeu ni i-a dat să-i creştem pentru slava Lui. Ei sunt ai noştri, dar nu în totalitate. Într-o zi, Dumnezeu ne va cere socoteală…

Au trecut opt ani şi Dumnezeu îmi răspunde mereu la ceea ce atunci nu am înţeles. El mi-a dat băieţi ca să-mi întărească credinţa şi dependenţa de El, să mă înveţe să-I încredinţez total viaţa mea şi a copiilor mei.

Am trecut prin multe experienţe, mai ales cu fiul cel mare, care s-a îmbolnăvit la vârsta de trei săptămâni. După o noapte de veghe, în timp ce îi dădeam medicamentul, i s-a oprit respiraţia, şi-a dat ochii peste cap, iar eu ţineam în braţe neputincioasă un copil pe jumătate mort. O altă experienţă am trăit-o atunci când, la vârsta de doi ani şi jumătate, a încercat să se urce pe raftul unui dulap, iar acesta a căzut peste el.

Dumnezeu trimite îngerii să ne ocrotească adeseori. Am experimentat lucrul acesta atunci când, într-o iarnă, am vrut să ajungem la casa noastră de weekend, dar, din cauza zăpezii mari, nu am reuşit să urcăm cu maşina noastră şi am rugat o cunoştinţă să ne ducă la cabană. Soţul meu a aprins focul şi s-a întors la maşină să aducă bagajele, iar eu am rămas în cabană cu cei doi copii. Cel mare, care avea patru ani, a vrut imediat să meargă cu săniuţa. M-am gândit să îl las să iasă şi să-l supraveghez pe fereastră. L-am văzut cum şi-a dat drumul şi apoi a urcat înapoi. Am pus lemne pe foc, când, deodată, l-am auzit că plânge. Am deschis uşa şi l-am văzut ud din cap până în picioare. Căzuse în lacul îngheţat, vrând să vadă dacă mai trăiesc peştişorii. Cred că îngerul lui păzitor l-a ajutat să iasă atât de repede de acolo.

Am înţeles că trebuie să încredinţez zilnic viaţa copiilor mei bunului Păstor, pentru că doar El îi poate ocroti. Doar în braţele Lui suntem în siguranţă, orice ar aduce viitorul.

Timea Farago, Câmpeniţa, Transilvania de Sud

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!