Care om dintre voi, dacă are o sută de oi şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.” (Luca 15:4-6)
M-am născut într-o familie adventistă. Când eram mică, mergeam împreună cu părinţii şi fraţii mei la biserică. Eu mergeam de gura părinţilor, în special la îndemnurile tatălui meu, dar nu mă simţeam atrasă deloc de cele spirituale. Nici nu credeam ce se spunea la biserică. Mi se părea că viaţa de acolo mă constrânge. În special rugăciunile care se înălţau, simţeam că mă constrâng şi nu mă lasă să fac ce vreau eu. Voiam să fiu liberă şi credeam că acolo nu sunt liberă.
Am crescut şi am devenit liberă. Cel puţin aşa credeam. M-am căsătorit cu cineva care nu mergea la biserica părinţilor mei. Credeam că voi fi liberă, dar eram roaba Satanei, căci am făcut multe lucruri rele. Am ajuns să experiementez ce înseamnă să trăieşti fără Dumnezeu.
Dumnezeu însă m-a urmărit pas cu pas şi nu mi s-a întâmplat nicio nenorocire din câte ar fi putut să mi se întâmple. De multe ori, îmi arăta în diferite circumstanţe că trebuie să mă întorc la El. Însă orice apel din partea Lui rămânea fără răspuns, asta până la un moment dat, când, afundându-mă mult-mult prea jos, scumpul meu Mântuitor a intervenit, m-a scos de unde căzusem şi m-a aşezat pe drumul care duce spre cer.
Toată lauda, slava, cinstea şi adorarea o aduc Tatălui, Fiului şi Duhului Sfînt pentru că a avut atâta grijă de mine şi de familia mea!
Acum îndrăgesc cel mai mult rugăciunea. Prin rugă, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru dragostea cea mare pe care a manifestat-o faţă de mine în trecut, aceeaşi dragoste mare pe care o are şi acum faţă de mine.
„După cum un păstor pământesc îşi cunoaşte oile, tot astfel Păstorul divin îşi cunoaşte turma răspândită în toată lumea… El a venit pentru a-i atrage pe toţi oamenii la Sine; El le zice: «Urmaţi-mă», iar Duhul Său lucrează asupra inimii lor… Mulţi nu se lasă atraşi. Isus ştie cine sunt aceştia. El ştie de asemenea şi cine primeşte cu voie bună chemarea Sa şi este gata să vină sub supravegherea Sa de Păstor… În inima celor care privesc la iubirea neîntrecută a lui Hristos, în timpul vieţii Sale pe pământ, de la staulul din Betleem până la crucea de pe Golgota… se aprinde iubirea. Ei aud glasul Lui şi-L urmează.” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 460)
Coca Vrabie, Oneşti, Moldova
