M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. (2 Timotei 4:7,8)
Se poartă în fiecare zi un război. Fiecare simte nevoia de luptă, de competiţie, de răzbunare uneori. Se pare că prin luptă, prin renunţare, se ajunge la sinele superior, care merită a fi aşezat pe soclul de erou. Şi prea adesea auzim întâmplări pe care eroul călit în luptă le relatează, iar noi, care nu am reuşit să obţinem încă victoria dorită, le ascultăm cu încordare, ne concentrăm pe secretele succesului şi încercăm din nou. Într-o zi, cu siguranţă, vom fi şi noi eroi, deoarece luptăm zilnic: cu ignoranţa celorlalţi, cu lipsa de dispoziţie pentru primirea Cuvântului, cu dispreţul faţă de ziua de odihnă, cu atitudinea faţă de propriul corp, despre care noi ştim că este un templu al lui Dumnezeu. Ne vedem în fiecare zi ca pe nişte eroi mai mici, care luptă cu tot ce-i păcătos din jur, până când, într-o bună zi, laurii victoriei finale vor foşni pe frunţile noastre.
Dar lupta este alta, întotdeauna altfel şi niciodată pe un teritoriu nou. Este aceeaşi pe care am început-o ieri, şi alaltăieri, şi întotdeauna. E lupta pentru simplitate. Dar cât de simplu e să trăieşti pentru a fi un erou adevărat? Cât de sublim e să-ţi laşi gândurile să curgă prin cuvinte, ca tăcerea ta să fie eroism?
Uneori pare că e prea simplu Andante, de Mozart… Dar câtă şlefuire, câtă renunţare la încărcătura inutilă pentru ca Andante să uimească atât pe meloman, cât şi pe copilul ce gângureşte în pătuţ! Iar când muzica a încetat, nu poţi spune nici măcar că e frumos, atât de banale şi nelalocul lor îţi par cuvintele.
Simplitatea este eroismul final al vieţii, mult prea încărcată cu verbe la imperativ, cu adjective pozitive pentru ai noştri şi mult prea grele pentru ceilalţi. Am aflat că nu există haină mai frumoasă de erou decât cea fără nicio cusătură, purtată în zorii zilei în solitudinea grădinii şi amestecată apoi, în cursul zilei, printre mii de haine noi sau rupte. Este haina simplităţii, pe care a purtat-o Mântuitorul nostru, spre a ne fi model. „Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29).
E adevărat, se dă o luptă, crâncenă luptă, dar cu totul altfel. E lupta mea cu mine, e lupta ta cu tine, din care erou va ieşi doar cel ce se va înveşmânta cu simplitatea, întotdeauna uitată, fără soclu şi fără aplauzele mulţimii.
Ramona Costea, Buzău, Muntenia
