De aceea, preaiubitele mele surori, fiţi tari, neclintite, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică! (1 Corinteni 15:58, parafrazat)
Aeastă experienţă s-a petrecut în ultimul Sabat petrecut în Etiopia. Ştim că este ultima ocazie pentru mine să le vorbesc oamenilor despre adevărurile biblice şi îmi părea rău că urma să mă despart de ei. Am cântat în corul lor pentru a doua oară, cu multă bucurie. Toţi se uitau la mine uimiţi de faptul că m-am alăturat grupului lor de tineri.
Ultimul mesaj prezentat a fost despre patria cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru toţi. Le-am spus cât de mult îi preţuiesc şi că sunt încântată să le vorbesc despre aceste făgăduinţe extraordinare. I-am întrebat dacă îşi propun să păstreze în mintea lor toate aceste lucruri pe care li le-am prezentat cu tot entuziasmul. Spre surprinderea mea, toţi cei prezenţi au ridicat mâna. Apoi i-am întrebat:
– Câţi dintre voi ar vrea să fie fericiţi şi să mă facă şi pe mine fericită?
Din nou s-au ridicat toate mâinile.
– Şi dacă vă rog să faceţi ceva anume în acest sens, aţi fi dispuşi?
– Desigur, spune-ne despre ce este vorba!
Atunci le-am spus că aş fi foarte fericită să-i întâlnesc pe toţi în împărăţia lui Dumnezeu; în acelaşi timp, m-aş întrista dacă va lipsi vreunul dintre ei. Aşa cum ne-a promis, Dumnezeu va recrea pământul şi va face toate lucrurile noi, punând capăt pentru totdeauna păcatului şi suferinţei pe care acesta a adus-o. Isus Hristos a plătit un preţ atât de scump ca să ne ofere tuturor această măreaţă binecuvântare.
– Câţi dintre voi sunt dispuşi să pună în aplicare adevărurile biblice pe care le-aţi descoperit, astfel încât să fim cu toţii pregătiţi să fim mutaţi în ceruri şi să nu ne mai despărţim vreodată?
Au ridicat mâinile şi mulţi au început să plângă. Ne-am rugat împreună ca Domnul să revină în curând şi să ne ia acasă, ca să fim uniţi pentru totdeauna cu El şi unii cu alţii. Ne-am despărţit printre lacrimi.
Nu-i voi uita niciodată pe aceşti copii preţioşi ai lui Dumnezeu şi voi mijloci zilnic pentru ei. Mă rog ca Domnul să-mi întărească credinţa. Nu am cuvinte suficiente să-mi exprim bucuria pe care am trăit-o şi continui s-o trăiesc când sunt implicată în lucrarea misionară. Timpul petrecut în Etiopia a reprezentat o experienţă extraordinară. A pus în sufletul meu dorinţa de a da mărturie despre Domnul tuturor oamenilor. Sunt convinsă că El va reveni curând. Foarte curând. Vrei şi tu să conlucrezi cu El?
Claudia Cristiana Bulgaru, Muntenia