Domnul a fost cu mine (I)

Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine… (Isaia 54:10)

Era sfârşitul lunii decembrie. Eram însărcinată cu cel de-al patrulea copil. Ştiam că urma să am o fetiţă, aşa că i-am pregătit hăinuţe, pentru că în luna ianuarie trebuia să nasc. Ceilalţi copii de-abia aşteptau să le aduc acasă o jucărie vie. Deşi toate lucrurile păreau bune, medicul mi-a sugerat să mă internez câteva zileca să-mi pună câteva perfuzii. La câteva zile după internare, au apărut mari probleme: un travaliu fals, febră… În cele din urmă, medicul mi-a spus:

– Ar fi bine să mergi acasă, pentru că te vei simţi mai bine!

Ajunsă acasă, cu fiecare oră care trecea mă simţeam tot mai rău. Soţul m-a ajutat să mă îmbrac şi m-a dus la alt spital, la Suceava. Dimineaţa, unghiile mi se învineţiseră şi la mâini, şi la picioare şi aveam dureri foarte mari în tot corpul. Spre seară, medicul mi-a făcut un ecocord şi a constatat că, din cauza unei perfuzii, am luat un microb de spital şi am făcut deja septicemie. Infecţia se localizase la nivelul inimii, diagnosticul fiind endocardită. A doua zi dimineaţă, am fost dusă la Iaşi. Nu mai aveam putere să mă ţin pe picioare. Situaţia se înrăutăţea de la o zi la alta. Medicii nu ştiau ce să facă, pentru că atât viaţa mea, cât şi viaţa copilului erau în pericol. La un moment dat, profesorul care mă consulta în prezenţa studenţilor a spus că respiraţia mi s-ar putea opri oricând. Dar eu eram conştientă şi auzeam totul. În clipa aceea, stând pe pat, am strigat către Dumnezeu şi am zis:

De același autor

Noi perspective

– Doamne, dacă Tu vrei, eu voi trăi, indiferent ce zic sau cred medicii.

În acele clipe, mă așteptam să închei viața. Citisem că, în timpul din urmă, cei care nu vor face faţă persecuţiei vor fi trecuţi la odihnă. Şi mă gândeam că eu poate fac parte dintre aceştia. Copiii au venit la spital să mă viziteze. Îmi făceam mari griji cu privire la ei. Cine va avea grijă de copiii mei? Mă uitam la ei de parcă nu-i mai văzusem de multă, foarte multă vreme. Şi îi iubeam mai mult ca niciodată. După ce au plecat copiii, m-am rugat, am deschis Biblia şi ochii mi-au căzut pe versetele din Isaia: „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine. […] Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului şi mare va fi propăşirea fiilor tăi. Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n-ai nimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine!” (Isaia 54:10-14).

De atunci, mă rog Domnului şi îi cer ca să împlinească aceste versete şi copiii mei să fie mântuiţi. Domnul să vă asculte rugăciunile şi să primiţi răspuns după marea Sa îndurare!

Aurelia Sandu, Bacău, Moldova

Comentariile sunt închise

Domnul a fost cu mine (I) 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.