Domnul a fost cu mine (II)

Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii. (Psalmii 116:3)

Am rămas în spital la Iaşi. A venit luna ianuarie şi ziua în care Naomi se pregătea să vină pe lumi. Trebuia să mi se facă cezariană, dar medicilor le-a fost frică să mă opereze din cauza stării precare de sănătate. Aşa că m-au lăsat să nasc natural. În cele din urmă, am născut, cu greu, o fetiţă sănătoasă, de 3,4 kg. Am stat o zi cu ea în spital. Dar apoi, situaţia mea s-a înrăutăţit foarte mult. Aşa că am fost dusă la o altă clinică. Infecţia s-a întins din nou în regiunea inimii. La un moment dat, avea dimensiunea de 19,6 mm pe valva mitrală. Iar eu, după naştere, nu eram bine şi din cauza faptului că nu mai puteam alăpta. Dar Dumnezeu mă susţinea şi, în tot acest timp, mi-a dat putere şi curaj. Când îmi era rău, soţul îmi spunea:

– Nu uita că acum cineva se roagă pentru tine!

Când situaţia mea era foarte gravă, fraţii din Biserica Rădăuţi s-au unit într-o rugăciune continuă pentru viaţa mea. Am apreciat mult lucrul acesta, iar biserica are acum pentru mine aceeaşi însemnătate ca şi propria familie.

Situaţia mea s-a îmbunătăţit un pic şi, după o lună şi jumătate petrecută în spitalele din Iaşi, mi s-a dat tratament şi mi s-a permis să merg acasă. Ajunsă acasă, m-am simţit mai rău, şi în ziua următoare am plecat la spitalul din Târgu Mureş. Peste câteva zile, mi s-a spus că voi intra în operaţie. Dar nu a fost posibil, din cauza stării în care mă aflam. Eram foarte slăbită şi nimeni nu garanta că voi ieşi vie din operaţie. Aşa că aşteptam să treacă zilele pentru a mă întări şi a putea fi operată. În momentele în care toate păreau sumbre, am încercat să caut motivele de mulţumire şi de bucurie pe care mi le dădea Dumnezeu, ca să pot face faţă provocărilor zilei, chiar dacă se părea că nu am niciun motiv de bucurie. Aveam un jurnal în care căutam în fiecare zi să-I mulţumesc lui Dumnezeu. Şi vreau să vă spun că scriam câte o pagină întreagă: mulţumeam pentru asistentele care mă îngrijeau, pentru telefoanele pe care le primeam şi pentru dragostea pe care o simţeam din partea celor din jurul meu. Îl vedeam pe Dumnezeu lucrând prin toate aceste mijloace.

Dacă ar fi să mai trec o dată prin toată această suferinţă, aş sta mult mai liniştită şi aş trece mult mai uşor. Aşa că, dragi surori, chiar dacă aţi trecut sau treceţi prin anumite încercări, aveţi încredere deplină în Dumnezeu, o încredere ca cea a unui copil care se aşază în braţele părintelui său şi stă liniştit! Şi aşteptaţi să vedeţi minunea pe care o va aduce Dumnezeu în viaţa voastră!

Aurelia Sandu, Bacău, Moldova

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!