Domnul a fost cu mine (III)

Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. (1 Corinteni 13:12)

La două luni după ce am născut, am intrat în operaţie pe cord deschis. Mi s-a înlocuit valva mitrală cu o proteză mecanică, iar organismul meu a trebuit să lupte ca s-o accepte. Operaţia a reuşit. Şi în cele din urmă, m-am trezit la viaţă. Dar aveam dureri foarte mari, din cauza coastelor rupte în timpul operaţiei. Nu mai aveam putere nici măcar să zâmbesc. Până atunci, le încurajam pe celelalte colege de salon, dar acum nu mai puteam suporta propria durere. Când m-am întors acasă, era 26 martie. Era primăvară, afară erau flori înflorite, vreme frumoasă, dar eu abia aveam putere să privesc toate acestea. Mă simţeam foarte rău. Nu mă puteam obişnui cu zgomotul puternic şi am rămas şi cu o tahicardie în urma operaţiei. Cu toate acestea, am simţit în fiecare zi că viaţa mea este în mâna lui Dumnezeu. Nu uitaţi, dragi surori, să-i remarcaţi pe oamenii prin care Dumnezeu lucrează în viaţa voastră şi să-I fiţi recunoscătoare! Va fi mai uşor.

În tot acest timp de suferinţă, gândul care venea din partea vrăjmaşului şi care m-a chinuit a fost că Dumnezeu m-a părăsit! De fiecare dată, deschideam Biblia, iar Dumnezeu îmi arăta că mă iubeşte. Deşi eram departe de cei dragi de acasă, au fost fraţi şi surori care m-au vizitat, şi prin ei vedeam dragostea lui Dumnezeu. Cel mai greu moment a fost când, cu o săptămână înainte de operaţie, fetiţa mea cea mare a avut o problemă de sănătate şi a trebuit să ajungă şi ea la Târgu Mureş ca să fie operată. Simţeam că nu mai pot suporta durerea. Dar Dumnezeu nu a îngăduit mai mult decât puteam să duc, iar operaţia fiicei mele a decurs bine şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru felul cum a lucrat. Deşi nu înţeleg acum pe deplin de ce a trebuit să trec pe aici, am toată încrederea că Dumnezeu nu greşeşte niciodată. Şi aleg drumul acesta, deşi este greu, dar sunt sigură că este drumul pe care vrea să mă ducă Acasă, atât pe mine, cât şi pe cei dragi ai mei. Şi ştiu că va veni o zi când voi înţelege pe deplin de ce a lucrat aşa. Vreau să mulţumesc încă o dată surorilor şi fraţilor de pretutindeni care m-au susţinut, s-au rugat, m-au vizitat la spital sau acasă, ajutându-mă să trec cu bine prin această încercare.

Acum îl iubesc mai mult pe Dumnezeu. Depind de El în fiecare zi şi aştept cu nerăbdare ziua în care El va veni şi-mi va da o inimă nouă, pentru care nu va mai trebui să iau tratament zilnic. Dar, mai mult decât atât, aştept să fiu împreună în împărăţia Sa cu toţi cei dragi şi cu voi, care citiţi aceste rânduri. Amin!

Aurelia Sandu, Bacău, Moldova

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!