Eu şi copiii mei

Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe Muntele Sionului. (Isaia 8:18)

Încă de mică, fetiţa noastră mergea cu noi în bisericile păstorite de soţul meu. Drumul era greu. Primăvara era noroi, vara, mult praf, iar iarna drumurile erau frecvent troienite. Stătea pe bancheta din spate, cu capul între scaunele din faţă şi se ruga Domnului să nu se împotmolească maşina.

Într-o iarnă cu multă zăpadă, am pornit către una din biserici. Trebuia să urcăm un deal printr-o pădure. Până şi inima mea era îngrijorată. Cum vom urca? În taină, şopteam o rugă. Pe când mă rugam, am văzut coborând încet din vârful dealului un camion. Urmele lăsate de el ne-au croit calea.

Rugăciunile fetiţei au fost ascultate. Nu am rămas niciodată împotmoliţi în noroi sau în zăpadă când eram împreună cu ea în maşină.

Timpul a trecut, iar noi a trebuit să mergem în alte biserici. Într-o ocazie, când ne-am reîntors acolo, am fost înduioşată de dragostea surorilor şi a fraţilor. Soţul meu era cu câţiva fraţi în camera comitetului, fetiţa noastră era la pian, iar eu, înconjurată de toate surorile şi fraţii care erau în biserică.

Ce amintiri avem din copilăria noastră? În ele ne regăsim alături de părinţi? Ce amintiri lăsăm noi copiilor noştri: în studiu, la biserică, slujind semenilor noşti? Ce amintiri vor avea copiii noştri?

Vremurile s-au schimbat. Predicile sunt pe internet şi pot fi vizionate de acasă. Scriptura şi imnurile sunt pe telefonul mobil şi nu mai este nevoie să le luăm cu noi la biserică. Biblia se studiază mai puţin. Prezenţa la biserică a scăzut. Suntem preocupaţi de numeroasele activităţi pe care le avem, unele dintre ele chiar foarte bune.

Dar să nu uităm esenţialul! „Numai după ce vor umbla ei înşişi din toată inima pe calea Legii lui Dumnezeu, părinţii vor fi pregătiţi să le poruncească copiilor lor după ei. […] Dacă doresc să vadă o altă stare de lucruri, atunci să aducă în familiile lor Cuvântul Său şi să facă din el sfătuitorul lor. Ei trebuie să-i înveţe pe copii că acesta este glasul lui Dumnezeu – li se adresează şi trebuie să fie astfel ascultat în totul. […] Copiii unor astfel de familii sunt pregătiţi să facă faţă sofismelor necredinţei. Ei au primit Biblia ca bază a credinţei lor şi au o temelie care nu poate fi dărâmată de valul de îndoială ce se abate asupra lor” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 138).

Să ne programăm timp pentru rugăciune şi studiu.

Să avem copiii alături de noi în descoperirea adevărului.

Să trăim o viaţă de creştin adevărată, slujind semenilor noştri.

Alina Lupu, Bacău, Moldova

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!