Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi. (Luca 22:32)
Te laud, Doamne, pentru descoperirea Ta şi pentru harul pe care L-ai îngăduit, să pot vedea mâna Ta în viaţa mea!
Fiind înfiată de părinţii mei, de mică m-am ataşat de bunica. Ea mergea la o biserică adventistă, îmi povestea, mă punea să-i citesc din Biblie, căci ea nu ştia carte, şi ne rugam pe genunchi împreună. Dar mama mea o certa când afla că citeam şi ne rugam împreună.
Între timp am crescut, m-am căsătorit, iar bunica a murit. Am avut trei copii şi mi-a fost cam greu, pentru că nu mă ajuta nimeni. Aşa că am lăsat serviciul pentru a sta lângă copii. La 33 de ani m-am îmbolnăvit aşa de rău, că nu mai aveam putere, nu puteam să mai dorm noaptea şi mi-am adus aminte de timpul petrecut cu bunica şi cu Dumnezeu şi nu mai aveam pace sufletească. Noaptea aveam nişte vise înfiorătoare. Vedeam cum pe cer scria cu litere de foc: „Vine sfârşitul, pregăteşte-te! Sabatul este ziua de odihnă”, cutremur de pământ, furtună… Şi aceasta s-a repetat de trei ori. Am rămas aşa fără a lua o hotărâre. Apoi nu mai puteam dormi deloc, fugise somnul de la mine, până când au început nişte apariţii nocturne, în care un bust de om cu barbă mi-a zis să merg la bucătărie, să iau cuţitul şi să-i fac rău copilului care dormea lângă mine. M-am dus la bucătărie, dar în vitrina de deasupra sertarului aveam o felicitare primită de la sora Ghiţescu, cu Domnul Isus rugându-se pe genunchi, în spate se vedea Ierusalimul şi mai jos scria textul: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.”
Am căzut pe genunchi spunând rugăciunea Tatăl nostru, plângând şi cerând sprijin de la Dumnezeu. Această descoperire a marii lupte care se dă pentru viaţa mea m-a determinat să iau o decizie. Am căutat biserica adventistă, unde m-am şi botezat cu cei trei copii ai mei. Mergeam până la gară cu autobuzul, apoi, cu toţi copiii, mergeam pe jos doi-trei kilometri până la biserica din Slobozia. La întoarcere, de multe ori mă aduceau fraţii care aveau maşini. Şi aşa mergeam în fiecare Sabat.
Aceasta a fost experienţa mea de la început. Am recunoscut planul lui Dumnezeu şi faptul că Isus Se luptă şi mijloceşte pentru fiecare suflet, fiindcă doreşte să ne salveze. Să răspundem chemării Lui atunci când ne cheamă!
„Influenţa lui Satana se exercită necontenit asupra oamenilor, ca să le tulbure simţurile, să stăpânească mintea pentru rău. […] Ori de câte ori se leapădă invitaţia Mântuitorului, oamenii se supun lui Satana. […] Unica siguranţă împotriva puterii lui se află în prezenţa lui Isus” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 321).
