Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui. Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El! Puii de leu duc lipsă şi li-i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine. (Psalmii 34:6-10)
Avem un Dumnezeu viu, care este foarte aproape de noi. De multe ori, este mai aproape decât reuşim să credem. În anul 1984, situaţia familială m-a determinat să plec la sute de kilometri depărtare de casa părintească, împreună cu o soră mai mare, în căutarea unui loc de muncă. În oraşul în care lucram nu aveam nicio rudă. Lucram într-o echipă, făcând betoane pe care le puneam în tipare pentru ca, în final, să iasă picioare de bănci. Pentru o fată de numai 17 ani nu a fost uşor, mai ales când trebuia să descărcăm camioane de ciment vrac sau să lucrez alături de bărbaţi cu lopata, pentru că nu aveam betonieră.
Banii abia acopereau facturile, chiria şi celelalte nevoi. Ne rugam pentru înţelepciune ca să-i distribuim mai bine şi, cu toate acestea, nu ne ajungeau, pentru că şeful nostru ne lua 50% din salariu fără nicio explicaţie.
Era ziua de salariu şi, spre sfârşitul zilei, când abia aşteptam să plecăm acasă, am fost anunţate că vom primi banii abia săptămâna următoare. Ce puteam face în această situaţie? Cu o zi înainte, căutasem prin casă mărunţiş pentru o jumătate de pâine. M-am prăbuşit în plâns, strigând în rugăciune după ajutor. Nu doream să ne împrumutăm prea des, ca să nu se zică despre noi că suntem o povară pentru alţii. Ne luptam cu probleme prea grele pentru două fete singure. Sora mea, care nu avea nici ea mai mult de 18 ani, mă încuraja şi îmi ştergea lacrimile de multe ori.
Ziua următoare era vineri, nu aveam niciun ban şi nu ne-am dus la serviciu ca să nu vadă ceilalţi că nu avem mâncare. Am luat în cele din urmă hotărârea să împrumutăm bani. Eu am rămas acasă pentru a face curăţenie, dar nu au trecut cinci minute, şi sora mea s-a întors cu bani şi mâncare. Am rămas uimită şi i-am cerut explicaţii. Răspunsul ei a fost surprinzător:
– M-am întâlnit cu un înger care mi-a dat tot ce vezi.
La insistenţele mele, mi-a explicat concret ce „înger” a folosit Dumnezeu ca să ne ajute.
Dacă m-aş întoarce în timp şi aş avea ocazia să-mi hotărăsc viitorul, aş alege acelaşi drum cu Dumnezeu. Astăzi Îl laud pentru intervenţiile Sale în viaţa mea. Actualmente, lucrez ca profesoară într-o instituţie de învăţământ.
Mariana Danciu, Petroşani, Banat
