Alegeri

Orice lucru, El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. (Eclesiastul 3:11)

De multe ori ne surprindem spunând că timpul trece prea repede, copiii cresc prea repede, ziua trece prea repede, copilăria noastră, cu lipsa grijilor şi cu mulţimea ghiduşiilor, a trecut prea repede, tinereţea, cu frumuseţea şi visurile ei, a trecut prea repede şi, în final, viaţa a trecut prea repede. Parcă ieri ne înălţăm pe vârfuri ca să luăm bunătăţi din dulapul bunicii, şi adineauri parcă propriii copii întindeau jucăriile prin toată casa, iar noi tânjeam după zilele când erau plecaţi în vacanţă, ca să răsuflăm, să mai stea şi lucrurile pe la locurile lor. Iar azi… suntem atât de înalte, că nu mai avem nevoie de scăunel ca să luăm dulceaţa din dulap, iar la noi acasă e atâta ordine… Stau lucrurile aliniate frumos, ca la muzeu, şi e atâta linişte…

Prea repede, zicem în gând şi am vrea să strigăm peste zare: „Opriţi timpul!” Apoi ne grăbim spre uşă fiindcă avem de rezolvat multe, trebuie să fim în toate locurile deodată, să agonisim pentru noi şi ai noştri. Vine dimineaţa, uneori soseşte cam devreme, când afară este încă întuneric, şi vine seara cu somnul, dar nu ne permitem să stingem lumina pentru că şi ziua aceasta a trecut prea repede şi n-am reuşit să terminăm ce ne-am propus.

Opriţi timpul?! Dar timpul nu trece! Privim nostalgice spre zilele de ieri, atâtea zile de ieri pe care nu le mai regăsim nicicând, şi ne dăm seama că poetul are dreptate:

„Mi se părea că vremea trece;/ Mi se părea, dar eu treceam.”

Şi trece anul al nu ştiu câtelea pentru tine. A fost un an rău, a fost un an bun, depinde de fiecare.

Pământul aleargă neobosit prin spaţiu, egal, măsurat, nici mai repede, nici mai încet; nu cad bucurii din stele şi nici amărăciuni; depinde de noi dacă vrem să culegem panseluţele sau spinii. Soarele este în fiecare zi pe cer; chiar dacă în dreptul meu se aşază norul şi nu-l mai pot vedea, el rămâne acelaşi, la locul lui. A fost şi acum 5 460 de ani şi va mai fi încă, independent de noi. Iarba care s-a retras puţin de teama frigului va veni cu zâmbet prăzuliu la primăvară, mai proaspătă şi mai frumoasă, de parcă ar vrea să ne facă nouă în necaz.

Să oprim timpul?! Imposibil! Tot ce avem este clipa aceasta, pe care putem alege să o trăim frumos, cu zâmbet şi voioşie. Prezentul e tot ce ne aparţine; să nu-l lăsăm să ne scape! Domnul să ne ajute să preţuim darul vieţii!

Ramona Costea, Buzău, Muntenia

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!