Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui. (Psalmii 49:15)
Eram în Torino, Italia. În ultimul Sabat din 2005, când se împart făgăduinţele pentru noul an, am primit făgăduinţa de mai sus. Atunci m-am gândit că Domnul îmi dă asigurarea că mă va învia în ziua de apoi şi-mi va face parte de viaţa veşnică. Am pus-o în Biblie şi mi-am continuat viaţa.
Lucram la o doamnă foarte simpatică. Avea 82 de ani, dar era pe picioarele ei. Eu nu făceam cine ştie ce, mai mult îi ţineam companie. Ieşeam la plimbare împreună, făceam uneori câte ceva de mâncare şi ce mai era nevoie prin casă. Aveam Sabatul liber şi în fiecare sâmbătă mergeam la biserică. Nu aveam niciun motiv să fiu stresată, şi totuşi eram. Lucram acolo de aproape trei luni.
Pe 29 ianuarie 2006, m-am trezit în toiul nopţii cu o durere care se ridica de sub coaste până la gât şi radia în mâna stângă. Aceasta s-a întâmplat de două ori, apoi am adormit până dimineaţă. Când m-am trezit, mă simţeam tare slăbită. I-am povestit doamnei mele ce mi se întâmplase, dar ea nu şi-a dat seama de nimic, chiar dacă avusese două infarcte cardiace.
Seara, vorbind la telefon cu băiatul meu, care este pastor, mi-a spus să mă duc de urgenţă la spital. Dar eu am mai stat şi în noaptea aceea. După ce m-am aşezat în pat, au început durerile din noaptea precedentă şi m-au ţinut toată noaptea. Dimineaţa eram albă ca varul şi mă simţeam foarte rău. L-am sunat pe fratele meu şi am ajuns la spitalul San Giovanni Molinette, cel mai bun spital din Torino. S-a pus diagnosticul de infarct miocardic acut, dar toţi spuneau: arrivo tardivo (sosire târzie). Eram lucidă, răspundeam la întrebări, dar începeam să văd ca prin ceaţă. Mă vedeam într-un coşciug departe de casă, şi necazul meu era că le fac supărare copiilor cu transportul meu şi banii care trebuiau cheltuiţi.
Dar tot în timpul acela mi-am amintit de textul pe care îl primisem ca făgăduinţă şi am ştiut că nu voi muri. Am stat şaisprezece zile în spital, dintre care zece la terapie intensivă. Am fost salvată. În sala de operaţie mi-au pus trei stenturi coronariene. Am avut parte de o îngrijire ireproşabilă. Dumnezeu m-a salvat prin mâna medicilor şi mi-a dat un timp de har. M-a salvat nu pentru că am fost bună, ci pentru că El este bun şi îndurător.
Ce minunate sunt făgăduinţele pe care le avem lăsate de Tatăl nostru pe paginile Bibliei! Vă încurajez să le citiţi. Ele ne vor ajuta atunci când suntem în necaz, când simţim că puterile ne părăsesc şi începem să vedem ca prin ceaţă.
Niculina Ioje, Oneşti, Moldova
