Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţile voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc. – Isaia 46:4
Petrecând atât de mult timp singură în timp ce călătoresc, mi-am dezvoltat un sistem foarte eficient pentru mine. Este important să-mi pun la îndemână CD-urile pe care vreau să le ascult, cutia cu şerveţele, GPS-ul şi o sticlă cu apă. Mă pregătesc cât de bine pot. Dar întotdeauna apar surprize, cum ar fi o furtună de zăpadă cumplită în care am intrat pe o porţiune cam necirculată de autostradă din estul statului Colorado.
Ştiam că se apropie o furtună, dar staţiile meteo transmiseseră că nu va ninge abundent şi că traiectoria furtunii avea să fie undeva departe, în nord, prin statul Wyoming. Ce surpriză când zăpada a început să-mi bată în parbriz sub forma a ceva ca nişte bulgări mari! La scurt timp, ştergătoarele mele nici nu se mai puteau clinti. Îngheţaseră.
Oprind pe marginea drumului, am făcut tot posibilul să curăţ zăpada de pe ştergătoare şi de pe parbriz. Cu atenţie, am înaintat încet pe autostrada plină de zăpadă, căutând un loc unde să mă opresc peste noapte. Estul statului Colorado, de-a lungul autostrăzii interstatale 76, este oarecum pustiu. Nu sunt multe oraşe şi ieşiri de pe autostradă.
Am oprit la două pensiuni pe care le-am văzut aproape de drum, dar nu mai erau camere. Am început să mă simt puţin ca Maria şi Iosif. Ştiind că ar fi fost periculos să ies, pur şi simplu, de pe autostradă şi să opresc într-o parcare, am înaintat încet, metru cu metru. Nu aveam idee cât va dura furtuna, dar ştiam că nu puteam să trag pe dreapta şi să las motorul pornit toată noaptea.
Singurul la care puteam apela era Isus; m-am rugat pentru un loc în care să mă pot opri. La scurt timp, am observat că nu mai ningea la fel de abundent ca până atunci. Am început să rostesc în şoaptă unul dintre textele mele preferate: versetul de astăzi.
Într-un sfârşit, undeva în faţă, am zărit o lumină. Era o pensiune. Nu m-am mirat. Când am cerut împlinirea promisiunii divine, am ştiut că El îmi va purta de grijă şi mă va salva – şi exact asta a făcut. Da, bineînţeles că aveau camere libere. N-am avut niciun dubiu. Şi I-am mulţumit lui Dumnezeu că a avut grijă de mine. Cât de recunoscătoare am putut fi, aşezându-mă într-un pat cald în acea seară!
Şi în prezent călătoresc la fel de mult şi mă pregătesc la fel, doar că şoptesc şi promisiunile pe care mi le-a făcut Dumnezeu şi aştept ca El să fie cu mine.
Candy Zook
