Speranţa

    Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. – Psalmii 46:10

    Cu mulţi ani în urmă, am fost diagnosticată cu spondilită anchilozantă. Este o inflamaţie a ţesutului moale a corpului, care face ca ţesuturile să se întărească şi să se contopească cu oasele. Nimic nu poate împiedica pierderea mobilităţii, care apare din cauza acestei lipiri de oase. Acum câţiva ani, am trecut printr-o criză severă, când îmi petreceam două treimi din zi paralizată de durere şi înţepenită. Nu puteam mişca decât braţul drept.

    Din fericire, mi-a fost făcută ungerea, aşa cum se recomandă în Iacov 5:14,15 – „Este vreunul dintre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” Şi inflamaţia s-a mistuit pur şi simplu. Deşi încă am un anumit grad de rigiditate şi dureri, atâta vreme cât respect un program zilnic de exerciţii şi progresez puţin câte puţin, pot duce o viaţă normală.

    Dar când inflamaţia era în faze acute, detestam nopţile. Tânjeam să mă pot întinde şi eu în pat, fiindcă trupul îmi era sfâşiat de durere, dar, în acelaşi timp, mă îngrozeam la gândul de a mă aşeza în pat. Ştiam că, odată ajuns corpul la orizontală, durerea se intensifica, iar eu deveneam rigidă ca o masă de călcat. Durerea şi înţepeneala erau atât de puternice, încât nu mă puteam întoarce de pe-o parte pe alta. Apoi mi se înţepeneau şi fălcile, aşa că nu mai eram în stare să deschid gura să vorbesc.

    În acele perioade de disperare supremă, am ajuns să-L cunosc pe Dumnezeu. În încremenirea nopţii, când totul era tăcere, cu excepţia sunetelor scoase în somn de membrii familiei mele, eu umblam cu Dumnezeu. Îi împărtăşeam frica pe care o simţeam din cauza lipsei de control asupra bolii mele şi îngrijorările legate de faptul că nu puteam să fiu de folos familiei. Ştiu că Dumnezeu m-a auzit şi mi-a dat în schimb ceva bun – mi-a dat speranţă.

    Tot atunci am început să-L văd pe Dumnezeu altfel. Am început să simt mai profund în propria experienţă toate acele lucruri pe care le ştiam despre Dumnezeu. Cu cât meditam mai mult la caracterul Său, cu atât aveam parcă mai multă speranţă. Şi, dacă mă gândesc suficient de mult, încă simt acea senzaţie de linişte, acea siguranţă calmă şi acea speranţă de care ai parte doar dacă eşti cu Isus. Cu Dumnezeu, luptele noastre cu adevărat pot deveni mai uşor de îndurat – dacă ne luăm timp să ne oprim şi să stăm cu El.

    Mary Barrett

    Speranţa - 2017. Cu cât meditam mai mult la caracterul Său, cu atât aveam parcă mai multă speranţă. Cu Dumnezeu, luptele noastre cu adevărat pot deveni mai uşor de îndurat - dacă ne luăm timp să ne oprim şi să stăm cu El.
    Ardis Carolyn
    E frumos să împărtășim cu prietenii experiențele vieții, dar și mai frumos este să alegem astăzi să înaintăm împreună cu Dumnezeu. Ardis Carolyn, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Înaintăm împreună” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

    Din aceeași categorie

    Dă-te la o parte!

    Am învățat că la vârsta ei eu îi pot fi doar prietenă, în niciun caz și conștiință. Dar cel mai mult am învățat să mă rog cu insistență și să mă dau la o parte din drum pentru ca Domnul să lucreze.

    Deschide-mi inima!

    Doamne, fie ca dragostea Ta necondiționată să crească în inima mea și să mă determine la acțiune!

    Stând neclintiți

    Pavel ne încurajează să ne rugăm prin Duhul Sfânt în toate ocaziile. Indiferent ce întâmpinăm, putem mereu să stăm neclintiți și să ne rugăm ca Dumnezeu să-Și arate puterea Sa maiestuoasă.

    Frumusețile lumii noastre

    O, Doamne, înainte să pășesc mai departe în această zi, ochii mei să fie deschiși la eterna Ta glorie și inima mea să fie purificată în dragostea Ta veșnică! Acest tărâm străin este mantaua mea, dar Tu ești Făcătorul și Adăpostul sufletului meu rătăcitor.

    Publicate astăzi

    Porunca a cincea

    Nici măcar părinții nu sunt veșnici, vor pleca la odihna lor mai devreme sau mai târziu. Dacă ar fi mult să considerăm că le datorăm viața, le datorăm măcar grija și preocuparea pe care ni le-au oferit, atât cât s-au priceput ei, în pruncia noastră. Acum, cât încă este posibil, avem șansa să le ascultăm sfaturile sau rugămințile; acum putem să le aducem simple mulțumiri și să-i convingem că suntem bine, că ne gândim la ei și că sunt valoroși în ochii noștri. Cel mai important lucru pentru un părinte este acela de a-și ști copilul fericit.

    Dă-te la o parte!

    Am învățat că la vârsta ei eu îi pot fi doar prietenă, în niciun caz și conștiință. Dar cel mai mult am învățat să mă rog cu insistență și să mă dau la o parte din drum pentru ca Domnul să lucreze.

    În luptă, dar nu disperaţi

    Gândeşte-te la cunoscuta zicală: „Când Dumnezeu închide uşa, tot El deschide o fereastră”, care exprimă într-un mod informal gândul principal de astăzi. Dumnezeu mi ne lasă niciodată să ajungem la limită. Doar aşteaptă-L în credinţă pe Iahve şi îţi vei redobândi speranţa.

    Slujind continuu

    PROVOCARE: Gândește-te cum i-ai putea implica în slujire pe copiii tăi sau pe copiii din biserica ta! Fă un plan ca, în locul în care ești, micuțul Samuel să poată sluji împreună cu tine!

    Sátán mesteri csalásai

    „A titkok az Úréi, a mi Istenünkéi; a kinyilatkoztatott dolgok pedig a mieink és a...