Speranţa

Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. – Psalmii 46:10

Cu mulţi ani în urmă, am fost diagnosticată cu spondilită anchilozantă. Este o inflamaţie a ţesutului moale a corpului, care face ca ţesuturile să se întărească şi să se contopească cu oasele. Nimic nu poate împiedica pierderea mobilităţii, care apare din cauza acestei lipiri de oase. Acum câţiva ani, am trecut printr-o criză severă, când îmi petreceam două treimi din zi paralizată de durere şi înţepenită. Nu puteam mişca decât braţul drept.

Din fericire, mi-a fost făcută ungerea, aşa cum se recomandă în Iacov 5:14,15 – „Este vreunul dintre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” Şi inflamaţia s-a mistuit pur şi simplu. Deşi încă am un anumit grad de rigiditate şi dureri, atâta vreme cât respect un program zilnic de exerciţii şi progresez puţin câte puţin, pot duce o viaţă normală.

Dar când inflamaţia era în faze acute, detestam nopţile. Tânjeam să mă pot întinde şi eu în pat, fiindcă trupul îmi era sfâşiat de durere, dar, în acelaşi timp, mă îngrozeam la gândul de a mă aşeza în pat. Ştiam că, odată ajuns corpul la orizontală, durerea se intensifica, iar eu deveneam rigidă ca o masă de călcat. Durerea şi înţepeneala erau atât de puternice, încât nu mă puteam întoarce de pe-o parte pe alta. Apoi mi se înţepeneau şi fălcile, aşa că nu mai eram în stare să deschid gura să vorbesc.

În acele perioade de disperare supremă, am ajuns să-L cunosc pe Dumnezeu. În încremenirea nopţii, când totul era tăcere, cu excepţia sunetelor scoase în somn de membrii familiei mele, eu umblam cu Dumnezeu. Îi împărtăşeam frica pe care o simţeam din cauza lipsei de control asupra bolii mele şi îngrijorările legate de faptul că nu puteam să fiu de folos familiei. Ştiu că Dumnezeu m-a auzit şi mi-a dat în schimb ceva bun – mi-a dat speranţă.

Tot atunci am început să-L văd pe Dumnezeu altfel. Am început să simt mai profund în propria experienţă toate acele lucruri pe care le ştiam despre Dumnezeu. Cu cât meditam mai mult la caracterul Său, cu atât aveam parcă mai multă speranţă. Şi, dacă mă gândesc suficient de mult, încă simt acea senzaţie de linişte, acea siguranţă calmă şi acea speranţă de care ai parte doar dacă eşti cu Isus. Cu Dumnezeu, luptele noastre cu adevărat pot deveni mai uşor de îndurat – dacă ne luăm timp să ne oprim şi să stăm cu El.

Mary Barrett

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!