Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! – 1 Corinteni 15:57
Va trebui să tăiem pomul ăsta, fiindcă e nevoie de spaţiu ca să extindem noua parcare. Şi nu vreau să fiu pus la plată pentru daunele provocate maşinilor parcate sub el, pe care o să cadă crengi uscate.” Aceste cuvinte ale grădinarului au sunat ca o sentinţă finală în gura unui judecător frustrat.
Stând acolo şi gândindu-mă, mi-am imaginat pomul în zilele lui de glorie. Trebuie să fi fost ani buni de când se afla migdalul acolo; un trunchi puternic, falnic, înveşmântat în frunze verzi fâlfâitoare şi încărcat cu fructe delicioase. Acum era o pacoste pe capul grădinarului şi al patronilor care îl foloseau pentru a parca la umbra lui. Cu fiecare adiere de vânt, ramurile uscate trosneau, împrăştiindu-se pe caldarâm şi pe maşinile de sub el.
În dimineaţa tăierii, deşi am încercat cu disperare să fac apel la raţiune, am fost copleşită de tristeţe; mi se părea că urmează o operaţie chirurgicală radicală. M-am aşteptat ca robustul trunchi să fie retezat din apropierea rădăcinilor. Dar nu, i-au fost îndepărtate toate ramurile, lăsându-i-se trunchiul gol. Ce mai rămăsese părea un om fără cap, fără gât, fără umeri şi braţe. Ca un bust dezmembrat. Şi a fost lăsat acolo, lăsat să moară!
M-am întrebat: Şi-acum ce facem? De ce să nu-l tăiem de jos şi să punem pe buturugă nişte ghivece cu flori? S-au vehiculat diferite idei, dar trunchiul a fost lăsat în picioare.
Lunile au trecut. Apoi, spre marea mea surprindere, muguri mici şi-au făcut apariţia pe tot trunchiul cândva despuiat. Ce forţă de revenire! Era ca şi când pomul spunea: „N-o să mor!”
Această experienţă oglindeşte durerea cu care i-am urmărit pe mulţi dintre cei dragi, dintre prieteni şi cunoscuţi care erau devastaţi de efectele păcatului. Boli, divorţ, închisoare, apostazie, visuri spulberate i-au deposedat de aproape tot, unii ajungând să se considere ei înşişi fără nicio valoare. Totuşi sunt încurajată că, asemenea trunchiului care a înmugurit din nou, curând, foarte curând Domnul va înnoi totul. A promis, iar El nu poate da greş.
Ai pierdut pe cineva drag? Un prieten? O cunoştinţă? Sau te simţi ca acel trunchi? Există o binecuvântată speranţă, vine o zi a refacerii. Deci prinde curaj, pentru că „seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia” (Psalmii 30:5).
Gloria Gregory
