Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. – Filipeni 3:13,14
Când eram copii, ne plăcea să trasăm linii pe zăpadă cu ajutorul unor beţe. Uneori ne luam la întrecere să vedem cine făcea cele mai drepte linii. Doi băieţi s-au hotărât să facă o linie spre un anumit copac, ţinta lor. Amândoi s-au pus pe treabă şi şi-au atins ţinta. Uitându-se în urmă la linii, unul dintre băieţi se întreba cum de linia prietenului său era cu mult mai dreaptă decât a lui. Răspunsul: „Am privit permanent la copac şi nu mi-am abătut privirea de la această ţintă.” Celălalt băiat se uitase în spate din când în când şi a pierdut din vedere obiectivul.
Apostolul Pavel a scris ceva similar în textul de astăzi, din Filipeni: „Aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă.” El are un obiectiv de atins – chemarea lui cerească, viaţa veşnică pe care o dă Dumnezeu prin Isus Hristos.
Versetul 12 al aceluiaşi capitol spune că Pavel nu era desăvârşit, dar Isus, în dragostea Sa, l-a iertat. De aceea, Pavel voia mereu să privească la Isus, să rămână conform voii Sale şi să-L urmeze credincios. Dacă vrem să ne atingem ţinta cu Dumnezeu, trebuie să privim înainte. Nu e bine să privim înapoi. Şi nici să ne oprim. Isus merge înaintea noastră pe calea vieţii; El lasă urmele paşilor Săi şi nu trebuie decât să-L urmăm.
Pe de altă parte, în parcursul nostru spiritual, e bine să ne oprim din când în când şi să privim înapoi, pentru a observa ce a făcut Dumnezeu şi cum ne-a binecuvântat. Categoric, nu avem motive să ne temem de nimic legat de viitorul nostru atunci când ne reamintim şi revedem cum însuşi Dumnezeu ne-a condus umblarea cu El. în acest fel, ar trebui să uităm de tot ce împiedică înaintarea noastră spre ţintă.
Isaia a exprimat aceeaşi idee când a scris: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor şi locurile strâmbe, în locuri netede; iată ce voi face şi nu-i voi părăsi” (Isaia 42:16). Fără îndoială, numai Dumnezeu poate deschide drumul spre un ţel valoros.
Obiectivele noastre diferă în funcţie de vârstă. Dar este întotdeauna bine să te străduieşti să atingi obiective înalte. Cel mai înalt ţel al creştinului ar trebui să fie dorinţa de a fi, într-o zi, din nou cu Dumnezeu, Tatăl nostru, în ceruri. Aceasta este o ţintă pentru care merită să trăieşti şi să te străduieşti.
Kathi Heise
