Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” „Doamne”, I-au răspuns ei, „vino şi vezi!” Isus plângea. – Ioan 11:33-35
Plecam de la o întâlnire din Sydney, Australia, când o tânără m-a bătut uşor pe umăr şi m-a rugat să stăm de vorbă. M-am uitat la faţa ei frumoasă şi am încurajat-o să-mi povestească ce o preocupa. Pe loc şi cu mare emoţie, şi-a vărsat amarul anului care se încheiase. Îşi pierduse părinţii, fratele şi soţul. Şi, din cauza incendiilor din acel an din unele părţi ale Australiei, îşi pierduse şi casa. Toate într-un an. Când am întrebat-o cum rezistă, a deschis o Biblie mică şi mi-a arătat mesajul scris de mâna tatălui ei înainte de a deceda din cauza cancerului: „Ai credinţă în Isus, în ciuda a ceea ce aduce viaţa peste tine.” Printre lacrimi, ea a adăugat: „Acum înţelegeţi de ce şi cum am rămas în viaţă.”
Când pierdem ceva sau pe cineva foarte important pentru noi, ne poate lua timp să ne adaptăm şi să învăţăm să ne continuăm viaţa, în ciuda golului creat. Pentru ca durerea să fie urmată de vindecare şi creştere spirituală, pierderile noastre trebuie identificate, conştientizate. Poate şi împreună cu altcineva să le acordăm atenţie în mod corespunzător.
Privind la noua mea prietenă australiancă, am întrebat: „Ce anume te-a ajutat în procesul de vindecare?” Mă rog ca ceea ce mi-a spus ea să te ajute şi pe tine, în cazul în care suferi în urma unei pierderi.
„În primul rând, L-am chemat pe Dumnezeu să sufere împreună cu mine”, a început ea. „Biblia ne spune că Dumnezeu nu minimalizează şi nici nu neagă realitatea pierderilor noastre. El suferă împreună cu noi. Nu suntem singure. În al doilea rând, îmi dau mie însămi timpul de care am nevoie pentru a-mi relua viaţa – nicio decizie importantă deocamdată, până când voi fi în stare să gândesc limpede.” Nu există un termen-limită pentru suferinţă, după care să fie nevoie să „mergem mai departe” sau „să trecem peste asta”, aşa cum s-ar putea să ne spună unii. Nu există un timp prestabilit pentru suferinţă, aşa că încearcă să nu pui presiune pe tine sau pe alţii „ca să mergi mai departe” sau „să treci peste asta”. „În cele din urmă”; a continuat ea, „îi las pe alţii să mă ajute.” Este foarte important să ne explicăm sentimentele şi să le spunem altora ce pot face ca să ne ajute – fie că e vorba de susţinere emoţională, de ajutor în pregătirea mesei sau de supravegherea copiilor.
La sfârşit, a adăugat: „O persoană pe care nu o cunosc a plătit ca eu să vin la această întâlnire. Acum am speranţă şi sunt vindecată.” Aminteşte-i astăzi unei persoane că Dumnezeu suferă împreună cu ea şi îi oferă speranţă!
Raquel Queiroz de Costa Arrais
