Oricine crede în El (…) să aibă viaţa veşnică. – Ioan 3:15
„Cu cât îmbătrânesc mai mult…” După ultima mea aniversare, e foarte ciudat cum aceste cuvinte devin mai fireşti. Totuşi, pe măsură ce studiez Biblia şi o raportez la viaţa mea, îmi dau seama că I-a luat lui Dumnezeu foarte mult până să mă aducă unde a vrut El. Pot fi o femeie încăpăţânată şi insistentă – greu de urnit.
Când aveam 30 de ani, ca responsabilă cu relaţiile publice ale bisericii şi fiind ocupată cu serviciul în cel mai mare spital din statul în care locuiesc, eram îndrăzneaţă şi curajoasă. Spuneam la toată lumea că îl iubesc pe Dumnezeu şi L-am acceptat ca Mântuitor. Dar existau ocazii în care, ca să pot realiza lucruri importante, ceream foarte mult de la alţii. Şi insistam să se facă aşa cum voiam eu, pentru că era important; şi nu mă întrebam dacă nu cumva era nenecesar.
Într-o zi, sunând la serviciul de mentenanţă pentru ceva ce trebuia neapărat făcut, la un moment dat am auzit cum glasul secretarei începe să tremure. „Eşti bine?” am întrebat-o. Mi-a răspuns că răcise, dar eu ştiam ce auzisem. Îi era frică de mine. Eu – femeia curajoasă, îndrăzneaţă şi insistentă – mă credeam femeia în stare să facă orice pentru un membru al familiei sau pentru un prieten în nevoie.
Aşa se face că, sub imboldul de la Domnul, am păşit sfioasă în biroul unde lucra această femeie. M-a întâmpinat cu un zâmbet forţat, cu ochii roşii şi împingând departe de ea cutia cu şerveţele. În primul rând, Duhul Sfânt mi-a înmuiat inima, frângând-o în două. Această femeie era sora mea, iar eu alesesem să nu manifest respect faţă de ea. Cu scuzele de rigoare şi înţelegând şi mai bine cât de grosolană şi tăioasă fusesem, mi-am cerut iertare şi mi-am făcut o nouă prietenă. În acea zi, în biroul serviciului de mentenanţă, viaţa mea s-a schimbat, în prezenţa femeii cu care mă purtasem urât.
Citind Matei 17, aflăm că ucenicii nu puteau vindeca un băiat posedat de demoni. Isus S-a întors dinspre tatăl băiatului spre cei cu care trăia zi de zi şi le-a spus că El era cu ei de aşa de multă vreme, iar ei încă sunt necredincioşi!
Acum, că am îmbătrânit şi am ajuns ca alţii să se poarte urât cu mine, compasiunea mea a crescut. Rugându-mă permanent ca spiritul meu să fie în armonie cu Spiritul lui Dumnezeu, îl rog pe Isus să fie mai aproape de mine decât ar fi o a doua piele pe corpul meu, în speranţa că, în viitorul apropiat, voi locui cu El pentru totdeauna.
Sally J. Aken-Linke
