Am scos un demon

Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicicum să-şi îndrepte spatele. (…) Isus (…) i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată. (…)” îndată (ea) s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. – Luca 13:11-13

Cineva de la grupa mea de studiu biblic a ridicat o întrebare: „Ce este duhul omului? Când a scos un duh rău, de ce anume i-a eliberat Isus pe oameni?”

„Cred că e vorba de atitudinea lor”, am explicat eu. „Eu am un anume mod de gândire şi dintr-odată Isus atinge acel mod de gândire şi sunt vindecată. Mă simt eliberată de acel duh rău care mă înrobea.”

Ulterior, m-am gândit la un exemplu. De mică, am început să cred în subconştientul meu că este responsabilitatea mea să ţin universul în mişcare – să deţin controlul asupra tuturor. Când eu aveam patru luni, tata a fost înrolat în armată, aşa că eu am fost lăsată să „am grijă” de mama. Când s-au născut surorile mele gemene, mama avea nevoie de mult ajutor. Când părinţii mei au venit la biserică, aici am găsit alte standarde de atins. Când am început şcoala, s-au adăugat alţii faţă de care m-am simţit responsabilă să îi ţin în rând. Adolescentă fiind, au apărut în familia noastră doi fraţi, aşa că i-am luat în vizor şi pe ei. Nivelul de stres a crescut pe măsură ce creşteau şi ei şi deveneau tot mai greu de controlat. Uneori mă înfuriam din cauza lipsei lor de cooperare; mi-era frică tot timpul. Aceasta părea să fie misiunea vieţii mele, iar eu eşuam. Toţi aceşti oameni detestau ce încercam eu să fac pentru ei, dar eu mă străduiam şi mai mult.

Apoi m-am măritat cu cineva care necesita „foarte multă grijă” din partea mea, din moment ce era atât de „iresponsabil” spiritual. Când au apărut cele două fiice ale noastre, pentru o vreme părea că am reuşit cu ele, dar au ajuns la adolescenţă şi mi-am dat seama că eşuam lamentabil. Nu ştiu de ce, deoarece mă străduiam din răsputeri, mă rugam fierbinte şi studiam cu sârguinţă.

O situaţie de criză ne-a obligat să căutăm consiliere. La început, am văzut în aceasta o nouă modalitate de a redobândi controlul, dar într-un sfârşit am aflat adevărul – nu mă puteam controla decât pe mine şi doar atât cerea Dumnezeu de la mine. Ce uşurare! Am învăţat să rostesc rugăciunea: „Doamne, dă-mi liniştea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba şi curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba (pe mine însămi).”

Femeia din Biblie era încovoiată de două ori: duhul rău o împovărase cu ruşine? Sau cu vinovăţie? La ultimul control medical, doctorul mi-a spus să ţin spatele mai drept.

Lana Fletcher

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!