Cum m-a adus Dumnezeu mai aproape de El

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca sâ vâ dau un viitor şi o nădejde. – Ieremia 29:11

Până la vârsta de 14 ani, am trăit în trei orfelinate din Bulgaria. Dumnezeu m-a adus aproape de El înainte ca eu să îl cunosc. În 1996, m-am mutat într-o casă de copii împreună cu alţi o sută de copii, lângă Lukovit, un munte aproape de România. Un băiat cu handicap, care nu se putea deplasa decât târându-se, era îndrăgit de personal şi de copii pentru că era simpatic şi tot timpul zâmbea.

Când el avea opt ani, iar eu unsprezece, a fost dus la spital, dar la scurt timp a murit. Nu ştiam nimic despre moarte decât ceva ce auzisem la televizor. Băiatul era prima fiinţă despre care am aflat că a murit. Am fost tristă şi aveam întrebări fără răspuns. La înmormântarea restrânsă care s-a ţinut, unii dintre prietenii mei chicoteau. Eram tristă, dar am râs şi eu. „Rosalina, nu râde; e serios ce se întâmplă aici”, mi-a făcut observaţie o îngrijitoare.

Credeam că-i făcusem băiatului ceva groaznic de rău şi acum trebuia să repar. Nu ştiam unde e, dar nu puteam dormi, aşa că am început să vorbesc cu el în gând. I-am spus că îmi pare rău. În fiecare zi, îi repetam ce se întâmplase în acea zi şi uneori îi cântam în bulgăreşte.

Am vorbit cu el până la Paşte, când am văzut la televizor un film despre Isus. Era despre cum a venit să ne salveze şi cum va reveni. Nu prea am înţeles mare lucru, dar mi-am amintit că prietenii Lui se rugau la El, după ce S-a întors în ceruri. Aşa că am încercat şi eu să vorbesc cu Dumnezeu şi L-am rugat să aibă grijă de prietenul meu – şi de mine, bineînţeles.

Uneori venea câte o familie să adopte copii, aşa că m-am rugat să vină cineva să mă ia şi pe mine şi să mă înveţe despre Dumnezeu. După doi ani, un cuplu de americani a venit să mă cunoască. Am petrecut o săptămână împreună, iar când au plecat, cei doi soţi mi-au spus că se vor întoarce după mine. Nu ştiam dacă se vor întoarce, dar am primit o fotografie cu casa lor şi cu o cheie lipită de ea. Când prietenii mei au văzut-o, au spus: „Acum ai o casă şi o familie.” Şi chiar că am avut.

Domnul mi-a răspuns la rugăciuni şi S-a ţinut de promisiune, pentru că mi-a dat un viitor şi o nădejde. Am aflat că prietenul meu dormea şi, exact aşa cum încercam să vorbesc cu el, mă puteam ruga şi Îi puteam cânta Tatălui meu. Uneori cred că Domnul ar aprecia un cântecel, aşa că îi cânt. Inima mea s-a umplut de dragoste pentru Dumnezeu, aşa că, în 2006, am fost botezată. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că m-a învăţat adevărul Său şi pentru că m-a binecuvântat.

Rosalind Matheson

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!