Să vă iubiți unii pe alţii cum v-am iubit Eu. – Ioan 15:12
După opt luni de stat departe de casă, deseori fără să ştiu pe unde şi cu cine stă, fiica mea de 20 de ani s-a întors pe neaşteptate acasă, în primele ore ale unei dimineţi. Mi-am dat seama că a venit abia când stătea la marginea patului meu şi încerca să mă trezească. Se chinuise ceva vreme să intre în casă, dar, spre deosebire de fiul risipitor, care era aşteptat să se întoarcă, eu nu eram trează să o întâmpin. Şi nu m-a putut face nici să-i aud bătăile în uşa din faţă sau în geam, aşa că a trebuit să recurgă la strecurarea prin uşa pisicii şi răsucirea cheii în uşa din spate.
Bineînţeles, eram bucuroasă că s-a întors acasă, apoi a venit următoarea întrebare: Oare e bine ca ea şi noul bărbat din viaţa ei, care era deja în casă, să stea peste noapte la mine? Mă bucuram să o văd şi aş fi fost de acord cu orice în acea primă noapte. Dar, cum acea primă noapte s-a transformat în câteva, am regretat, fiindcă deja nu mă mai puteam bucura de propria casă. Aşa că am pus mai ferm piciorul în prag, cerându-le să fumeze mai departe de casă.
E interesant, nu-i aşa? Ne rugăm să ne vină copiii acasă, dar vrem în condiţiile impuse de noi. Pe măsură ce încercam să mă împac cu noua situaţie, am început să mă văicăresc pe la prieteni. Aşa mi-am adus aminte de o ilustraţie povestită de pastorul nostru: Un om de serviciu oarecum bătrân făcea curăţenie la biserică după o întâlnire de tineret. Membrii bisericii se plânseseră că pe sub scaune se găsesc cutii de bere. Dar el le-a spus: „Mă bucur să adun cutii de bere, dacă asta înseamnă că tinerii vin la biserică.”
Poate că aşa ar trebui să stea lucrurile şi în ce o priveşte pe fiica mea şi m-am întrebat dacă tatăl fiului risipitor s-a preocupat de rupturi şi petice – care, cu siguranţă, au existat – când şi-a întâmpinat fiul acasă, cu braţele deschise. Ce să mai spunem despre Tatăl nostru ceresc, care nu doarme şi care ne întâmpină întotdeauna! Scriptura spune: „«Căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit.» Şi au început să se veselească.” „Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit” (Luca 15:24, 32). Sunt foarte recunoscătoare pentru un asemenea Tată!
Laura A. Canning
