Vindecaţi pe cei bolnavi (…)! Fără plată aţi primit, fără plată să daţi! – Matei 10:8
De luni de zile se întâmpla ceva cu mine. Mă izolam tot mai mult de prieteni şi de familie. Mă simţeam parcă abandonată de Dumnezeu. Mă luptam cu depresia severă. Mă dădeam bătută. Unde eşti, Doamne? De ce se întâmplă aşa ceva? Credeam că am biruit această slăbiciune. De ce trec din nou prin aşa ceva? Sunt o creştină doar cu numele?
În timp ce mă pregăteam într-o zi să merg la biserică, m-am rugat: „O, Doamne, am nevoie să simt prezenţa Ta! Fără Tine o să mor. Cum pot fi de folos cuiva când mă simt moartă? Doamne, Te rog, ajută-mă!”
Am intrat în biserică şi m-am aşezat pe unul dintre locurile mele preferate. O prietenă veche, Sandra Bowman, a intrat şi s-a aşezat exact în faţa mea. Sandra are de vreme îndelungată grave afecţiuni fizice, dar n-am văzut-o niciodată pierzându-şi speranţa sau credinţa, i-am urat Sabat fericit, iar ea mi-a răspuns la fel.
A sosit momentul să cântăm, aşa că m-am ridicat în picioare. Sandra nu se putea ridica, iar eu m-am simţit îndemnată să îi pun mâna stângă pe umăr. Nu am putut să-mi ridic mâna de pe umărul ei până când nu am cântat şi ultimul vers. Nu îmi stătea în fire să fac aşa ceva şi chiar nu îmi dădeam seama de ce am făcut acest gest.
M-am dus în faţă pentru rugăciunea specială şi, când m-am întors, Sandra m-a rugat să mă aplec, să poată să-mi spună ceva. Am îngenuncheat. Avea lacrimi în ochi. Mi-a spus atunci că puţini oameni o mai atingeau şi că a însemnat foarte mult pentru ea gestul meu. Apoi mi-a mărturisit modul profund şi uimitor în care o ajutase atingerea mea în acea dimineaţă. Se trezise cu durere în partea stângă a spatelui. L-a rugat pe Domnul să îi îndepărteze durerea, ca să poată participa la serviciul divin. Apoi mi-a spus că, atunci când am atins-o, a simţit cum durerea scade şi, cu cât ţineam mâna mai mult, cu atât durerea scădea mai mult. Când, în sfârşit, mi-am luat mâna, durerea dispăruse de tot.
Am izbucnit şi eu în lacrimi, i-am povestit şi eu prin ce trecusem în acea dimineaţă şi era evident că Dumnezeu ne auzise amândurora rugăciunile. După serviciul divin, am stat împreună şi I-am dat slavă îndurătorului nostru Dumnezeu că îi vindecă pe cei bolnavi şi pe cei cu inima frântă.
Evelyn Greenwade Boltwood
Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn
