Grija Lui iubitoare este peste noi

Biruinţa este a Domnului. – Proverbele 21:31

Într-o duminică însorită, soţul meu, Ashton, un coleg pastor şi cu mine ne îndreptam spre oraşul minier Linden, la vreo 100 de kilometri de noi. Mergeam să-l susţinem pe un alt coleg, al cărui tată murise. Înmormântarea era programată să înceapă la ora 15 şi avea să fie oficiată de ambii pastori.

– Cât este ceasul? a întrebat soţul meu. Era ora 14:50. O să ajungem la timp – a adăugat el.

Gonind pe autostrada spre Linden, am observat o maşină roşie coborând dealul, din direcţie opusă. Următorul lucru pe care îl ştim este că maşina noastră a tăiat curba, am fost împroşcaţi cu nisip, iar colegul nostru pastor era ghemuit în portbagaj. O bubuitură de două ori în partea şoferului maşinii noastre făcuse să ne dăm peste cap de trei ori.

Şoferul celeilalte maşini a oprit şi cineva a întrebat câte persoane sunt în maşină. Eu am răspuns că trei, aşa că cei de afară încercau să se asigure că toată lumea e bine. Ocupanţii maşinii roşii fuseseră şi ei la Linden, la colegul nostru, dar se întorceau spre casă chiar dacă înainte de serviciul de înmormântare, pentru că aveau un drum lung de făcut.

Am hotărât ca eu să mă întorc în Georgetown şi să cer ajutor. Ashton a mers la înmormântare cu cineva care l-a luat la ocazie, în timp ce prietenul nostru Philip a stat pe loc, să păzească maşina grav avariată. În întinderea aceea singuratică de drum, Dumnezeu i-a oferit o companie. Cam pe la ora 18, doi mineri mergând spre casă i-au oferit banane ca masă de seară, întrucât începea să se însereze. Şi au rămas cu el până când s-a întors Ashton.

Eu şi mecanicul nostru am luat maşina lui Philip şi ne-am întors la locul accidentului. Preşedintele bisericii din zonă, alţi doi pastori şi un lucrător biblic au venit şi ei să ne ajute. Fiindcă era noapte, a fost imposibil să primim asistenţa de care aveam nevoie ca să urnim cât de cât maşina. Trei persoane din grup s-au îndreptat spre Linden să repare roţile. Imediat după miezul nopţii, eram deja în drum spre Georgetown. Cu mare greutate am ajuns, într-un final, odată cu zorile.

Scăpând doar cu mici zgârieturi, ştiam că Dumnezeu avea un plan cu viaţa noastră. Ne-am adresat Lui înainte să pornim la drum şi ştiam că datorită Lui suntem în viaţă. Să ne consacrăm Lui în fiecare zi şi să ne bazăm pe harul Său care să ne poarte de grijă!

Ruby H. Enniss-Elleyne

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!