Către Domnul strig în strâmtorarea mea şi El m-ascultă. – Psalmii 120:1
Eram supărată. Aveam 28 de ani şi eram singură. De fiecare dată când mă duceam la cumpărături, vedeam în vitrine inimioare peste tot. Vedeam cutii de ciocolată în formă de inimă. Cupluri ţinându-se de mână. Auzeam melodii romantice, duioase, cântate la radio. Ajunsesem în punctul în care nu îmi doream decât să fug şi să mă ascund sub o piatră.
Într-o zi, îmi citeam devoţionalul, în care mi se reamintea că, atunci când mă simt deprimată, cea mai bună persoană căreia pot să mă adresez este Dumnezeu. Uneori mi se pare mai uşor să îmi scriu rugăciunile în jurnal, aşa că asta m-am hotărât să fac. I-am reamintit lui Dumnezeu (în caz că a uitat) că aveam 28 de ani şi că ajunsesem într-o etapă a vieţii mele în care mi-ar fi plăcut să găsesc pe cineva să iubesc, care să mă iubească la rândul lui. I-am dezvăluit că dorinţa adâncă a inimii mele era să mă căsătoresc şi să am copii. Am menţionat că eram pe deplin conştientă că cea mai importantă relaţie de dragoste pe care ar trebui să o am era cu Dumnezeu, întrucât El Şi-a trimis propriul Fiu să moară pentru mine, o fiinţă mică şi insignifiantă. „Dar, Doamne”, striga inima mea în timp ce lacrimi mi se rostogoleau pe obraji, „am nevoie de ceva concret. Te rog!”
M-am trezit a doua zi dimineaţa şi n-o să îţi vină să crezi ce-a făcut Dumnezeu pentru mine. Mi-a dat un trandafir roşu în tufa mea de trandafiri. Această tufă se află în faţa casei, total neglijată, pentru că nu îmi place să mă ocup de grădină şi nici nu mă pricep, în plus, această tufă fusese neproductivă în săptămâna de dinainte. Am fost atât de copleşită de emoţie, că am plâns. „Doamne, mi-ai răspuns la rugăciune! Mi-ai dat ceva concret să îmi amintească că sunt specială pentru Tine. Că mă iubeşti şi că nu m-ai uitat. Categoric, m-ai făcut să mă simt deosebită astăzi. Îţi mulţumesc foarte mult!”
Acest trandafir a stat înflorit o lună şi îl ţin într-un loc anume ca semn de aducere-aminte pentru ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine în acea zi. De atunci, au trecut câteva luni bune şi de fiecare dată când văd un trandafir roşu într-o tufă îmi aduc aminte că Dumnezeu mă iubeşte. Tufa mea de trandafiri a devenit un simbol al speranţei. Nu trebuie să disper, pentru că Dumnezeu îmi cunoaşte inima, dorinţele şi nu trebuie decât să mă încred în El, pentru că El acţionează întotdeauna la momentul oportun.
Jenny Rivera
Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn
