Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. – Ioan 3:16
Am crescut într-o familie dominată de femei, fără tată, doar în preajma unui domn în vârstă care mi-a fost ca un bunic. Era cunoscut de apropiaţi ca „Vitezomanul”, pentru că mergea repede. Unchiul meu era plecat la facultate şi abia aşteptam să-l văd din când în când, să îl călăresc pe spate, să ne plimbăm sau pur şi simplu îmi plăcea să îl ascult povestind.
Tata s-a mutat în Canada pe când eram eu bebeluş şi nu l-am cunoscut decât când aveam 16 ani. Singura poză cu el era o fotografie veche de la mama. Dar el îmi trimitea scrisori, vederi şi cadouri la ocazii speciale, de exemplu, de ziua mea sau de sfârşit de an, aşa că abia aşteptam să îl cunosc în persoană. La un moment dat, am primit vestea că avea să vină să mă vadă. Am fost încântată.
Gânduri cu privire la întâlnirea noastră au început să îmi umple mintea. Mi se spusese de câteva ori că semăn cu el. Mă întrebam ce o să-mi spună. Mă iubeşte? Îşi dorea să mă vadă la fel de mult cum tânjeam eu să îl întâlnesc? Oare o să-mi aducă un cadou? Ce-o să facem? Unde o să ne ducem? Multe întrebări îmi bântuiau mintea.
A sosit şi ziua cea mare; eram agitată, dar temerile s-au topit în bucurie când i-am văzut expresia feţei. M-a îmbrăţişat şi tare bine mi-a fost. În sfârşit, eram faţă în faţă! Ce uşurare să-i aud spunând că i-ar plăcea să mă cunoască! Am plănuit tot weekendul în funcţie de ceea ce îmi plăcea mie să fac, ce mă făcea să mă simt deosebită. L-am cunoscut şi pe unul dintre fraţii mei, care venise cu el. M-am simţit bine. Eram în al nouălea cer! Legătura se stabilise; acum aveam un reper când mă gândeam la el; abia aşteptam să-l revăd.
Când am crescut mai mare, m-am gândit la Tatăl meu ceresc, pe care nu L-am văzut, dar cu care sunt nerăbdătoare să mă întâlnesc. El mi-a scris multe scrisori de dragoste prin intermediul Bibliei. Mi-a spus că revine să mă ia acolo unde este El, ca să putem fi împreună şi nu va mai exista despărţire. Ştiu că vrea să mă întâlnească şi să fie cu mine o veşnicie. În fiecare zi, îmi arată crâmpeie din caracterul Său şi, înainte să revină, o să arăt exact ca El. Abia aştept să Îl văd faţă în faţă! Ce experienţă absolut minunată va fi aceea, ca nicio alta! Haideţi să fim acolo pentru această reuniune spectaculoasă de dincolo de lumea noastră!
Maple Smith
Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn
