Prinsă de lege

Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult. – Romani 5:20

Luminile din oglinda retrovizoare m-au speriat. Tocmai ţinusem o predică într-un orăşel din apropiere şi eram în drum spre soţul meu, pentru un picnic aproape de casă. Nu pricepeam pentru ce fusesem oprită, preocupată fiind de alte lucruri. Agentul m-a luat la întrebări:

– Doamnă, ştiţi cu ce viteză mergeaţi?

– Nu. Recunosc, nu am observat, am răspuns eu sincer.

– Mergeaţi cu 60 de kilometri pe oră într-o zonă cu limitare la 30. I-am spus că îmi pare rău, bineînţeles, şi că nu fusesem atentă, fiindcă mă îndreptam spre soţul meu, să luăm masa împreună, i-am explicat că ştiam că sunt în întârziere, dar că nu mi-am dat seama că mergeam atât de repede. Mi-am exprimat din nou regretele şi convingerea că avea dreptate să mă oprească. Şi mi-am cerut iertare de alte câteva ori. Apoi el mi-a spus:

– Uite cum facem, doamnă! De data asta, nu vă amendez. Dar să nu se mai repete! I-am promis că nu se va mai repeta şi i-am mulţumit din nou.

Când am ajuns la locul de picnic, soţul meu mă aştepta şi se întreba de ce îmi ia aşa mult timp să ajung. Primul lucru pe care i l-am spus a fost:

– Legea şi harul au o semnificaţie nouă pentru mine!

– Te-a oprit poliţia, a zis el râzând, nevenindu-i să creadă că agentul nu îmi dăduse amendă, deşi mersesem cu dublul vitezei legale. Draga mea, ăsta nu e doar har – e har uimitor.

Da, eram, clar, vinovată. Nu intenţionasem să merg cu viteză. Totuşi mersesem cu viteză. Pur şi simplu, nu fusesem atentă. Dar aceasta nu era o scuză. Adevărul e că nu aveam nicio scuză. Este adevărat că regretam faptul că depăşisem viteza legală. Încercam să respect legea. Ştiu ce se poate întâmpla când şoferii nu sunt atenţi la condus. Dar realitatea era că nu aveam nicio scuză pentru faptul că încălcasem legea. Agentul de poliţie a fost mai mult decât amabil cu mine în acea zi. A dat dovadă de har faţă de mine în adevăratul sens al cuvântului. Poate că a simţit că regretele mele erau din inimă, nu doar vorbe goale. Pe de altă parte, eu ştiam că el voia să mă asculte. Îmi părea sincer rău.

În acea zi, am înţeles o frântură din modul în care mă tratează Dumnezeu atunci când sunt vinovată, neavând nicio scuză! Cât har!

Ginny Allen

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!