Dumnezeul meu este real

Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face. – Iosua 1:9

Era o dimineaţă liniştită în care, pentru a nenumărata oară, Îi adresam Salvatorului meu cererea privind dorinţa nepoatei mele de a fi acceptată în programul de rezidenţial. De fapt, eram sigură că Dumnezeul meu îi rezervase un loc într-un spital al bisericii dintr-un alt stat. Ei şi soţului ei, pastor, i se plătise drumul să meargă până acolo, să vadă locul şi să cunoască personalul medical. Era o pistă foarte promiţătoare. Cu toţii eram siguri că aceasta era varianta cea mai bună, chiar dacă era într-un alt stat. Astăzi trebuia să fie „ziua victoriei”. M-am rugat şi am aşteptat nerăbdătoare să aud vestea cea bună. În mai puţin de o oră, a sunat telefonul. Era nepoata mea, dar vocea îi suna a dezamăgire.

– Bunica, nu am fost acceptată în acel spital.

Când am întrebat-o ce-o să facă acum, mi-a răspuns:

– Trebuie să depun cereri în alte locuri şi să aştept încă un an.

„Doamne”, am implorat eu în rugăciune, după ce am închis telefonul, „cum ai îngăduit să se întâmple aşa ceva?” Apoi, în liniştea dormitorului meu, am auzit distinct o voce spunând: „Eu sunt Cel care conduc, ea este cea care Mă urmează. Las-o să Mă urmeze!”

Locuiesc singură, aşa că am rămas surprinsă la auzul unei voci la mine în casă. M-am uitat dacă nu cumva intrase cineva la mine în cameră. Nu era nimeni. Repede mi-am dat seama că era glasul Domnului. Aşa că am răspuns pur şi simplu: „Da, Doamne, Ţi-am auzit glasul.” Şi tremuram, la propriu.

Ziua următoare, a sunat iar telefonul. Cine-o fi? m-am întrebat. Era nepoata mea. Era în culmea fericirii.

– Bunica, tocmai am fost acceptată într-un spital la zece minute de casă!

Era mai mult decât un vis devenit realitate. Cu inimi smerite, am plâns, ne-am rugat şi ne-am cerut iertare pentru că încercaserăm să lăsăm umanul să domine divinul.

În prezent, nepoata mea are locul asigurat în spitalul aflat la zece minute de casa lor. Dumnezeul nostru atotputernic alesese acel post doar pentru ea.

Dumnezeu tău este real? Al meu este. îmi vorbeşte. El ne conduce. Îl vom urma?

Gloria Joyce Crarey McCalla

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!