Să ne încurajăm una pe alta

De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr! – 1 Tesaloniceni 5:11

Mulţi ani, eu şi Dorothy am fost bune prietene la biserică, deşi poate că mulţi dintre membri nici nu ştiau cine e Dorothy. Venea întotdeauna doar la ora de predică, stătea lângă mine şi pleca la scurt timp după. Locuiam într-o zonă rurală, iar ea stătea la 15 kilometri vest de biserică, iar eu, la 15 kilometri nord-est, aşa că niciodată nu venea la mine, iar eu niciodată nu mă duceam la ea acasă. Nimeni din familia ei nu mai era membru, aşa că niciodată nu i-am întâlnit personal familia.

Singurul lucru care îmi crea uneori un disconfort în toată această situaţie era faptul că Dorothy vorbea întotdeauna foarte mult. Dar nu era doar sporovăială nevinovată. Povara ei era familia şi deseori îmi povestea câte o problemă a unuia dintre cei şapte copii adulţi sau ceva despre vreun nepot. Mă invita să ne rugăm împreună pentru ei, ceea ce eram întotdeauna bucuroasă să fac şi mă asigura, la rândul ei, că se ruga pentru fiul meu cvadriplegic (paralizie a celor patru membre – n.tr.). Într-o ocazie, era deosebit de fericită, pentru că unul dintre cei şase băieţi ai ei a început să meargă la biserică, deşi nu la biserica ei.

Apoi fiul meu şi soţia lui au hotărât să meargă la o biserică mai mică din zona noastră şi, fiindcă de obicei mergeam cu ei cu maşina, nu am mai ajuns la biserica mea decât rar. Câţiva ani, m-am întâlnit cu Dorothy doar sporadic şi mă întrebam dacă îşi găsise vreo altă prietenă la biserică. Nu mi-am dat seama că avea probleme grave de sănătate până într-o zi când i-am văzut necrologul în ziarul local. A fost un real şoc pentru mine când am realizat că nu o s-o mai văd la biserică. L-am întrebat pe pastorul nostru de ea şi mi-a spus că familia îl rugase să oficieze serviciul de înmormântare. Toţi membrii familiei ei şi-au exprimat aprecierea faţă de mărturia ei creştină şi de efectul pe care l-a avut asupra vieţii lor.

Deşi acum era prea târziu, mi-aş fi dorit să-i fi spus mai multe, să fiu mai deschisă şi să o încurajez mai mult. Devenise creştină ca adultă şi acum îmi dau seama că vorbea cu mine atât de mult pentru că nu avea pe nimeni în familie care să o înţeleagă.

Aceasta poate fi şansa ta şi a mea de a-L ruga pe Dumnezeu să ne ajute să oferim mai multă încurajare când se creează ocazia şi să ne gândim mai mult la alţii şi să-i întărim.

Betty J. Adams

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!