Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău! – Proverbele 3:5-7
Vânt vioi, cer pătat cu nori, inimi calde trecând peste temperatura care îţi îngheţa oasele. După un prânz prelungit, cei trei prieteni vechi s-au întors la maşină pentru drumul spre casă. Pe jos, în zăpadă, lângă portieră era o monedă strălucitoare de 25 de cenţi.
M-am aplecat şi am luat cadoul, dând glas recunoştinţei mele, cum fac întotdeauna când găsesc o monedă pe jos. Cuvintele: „în Dumnezeu ne încredem” de pe monedă, cuplate cu descoperirea neaşteptată, sunt un mod concret de a-mi reaminti că, indiferent ce se întâmplă în viaţă, Dumnezeu este demn de încredere. Dacă câţiva cenţi îmi aduc aminte de Dumnezeu, 25 de cenţi…, cu atât mai mult! „Trebuie să fie vorba de o mare binecuvântare!”
Şi aşa a fost. De patru ani, eram în poziţia de aşteptare, după ce îmi pierdusem afacerea, îndurasem falimentul şi apoi aşteptasem în tăcere îndrumarea lui Dumnezeu. O perioadă de apreciat, o perioadă de vindecare şi dezvoltare. Fiind o femeie de acţiune, am învăţat să stau pe loc şi să învăţ. Aveam un acoperiş deasupra capului şi ce pune pe masă, un loc de muncă şi aşteptare, multă aşteptare.
Într-un final, a venit convingerea că trebuie să vând casa: stabilirea preţului, vizionările şi un cumpărător. Părea o perspectivă sigură. Dar în final, acesta s-a hotărât să nu facă pasul. Am revenit la şi mai multe vizionări.
Economisirea pentru perioada de tranziţie n-a fost uşoară. Îmi dădeau lacrimile la gândul de a mă muta la 1 600 de kilometri pentru a fi cu familia. Am continuat să las situaţia în mâna Domnului, dar în repetate rânduri îmi revenea gândul: Cred că Dumnezeu a zâmbit ironic când a lăsat să-l scape cei 25 de cenţi!
Era o zi aglomerată, aşa că m-am oprit acasă doar să mă uit rapid în computer şi să iau ce îmi trebuia pentru următoarea întâlnire. Mesajul de pe e-mail mi-a atras atenţia. Nu ştiusem că avansul pe care îl depuseseră primii cumpărători îmi revenea. Nu e de mirare că Dumnezeu folosise o monedă de 25 de cenţi! Cecul conţinea exact suma de care îi spusesem lui Dumnezeu că avem nevoie pentru camionul de mutare. Săptămâna următoare, alte două cadouri neaşteptate au crescut fondul pentru mutare. Am povestit aceste lucruri oricui voia să mă asculte şi am rămas uimită de grija Stăpânului meu, care Se îngrijeşte nu doar de nevoile mele fizice, ci îmi hrăneşte subtil spiritul, insuflându-mi din ce în ce mai multă încurajare.
Ardie Gallant
