Căci cel neprihănit de şapte ori cade şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.- Proverbele 24:16
O rimă rostită de multe ori în copilărie a început să îmi sune în urechi în timp ce mă adunam de pe jos după încă o căzătură. „Hopa Mitică cade-n fund şi se ridică, nu se sparge, nu se strică.” Sigur că versurile diferă de la zonă la zonă, dar, în timp ce mă ridicam, râsul singuratic ce s-a auzit din apartamentul meu posibil că i-a cam îngrijorat pe vecini.
Trecuse mai puţin de o lună de când mă recuperasem după nişte fracturi de oase şi o gleznă sucită în timp ce jucam baschet la facultate. Din moment ce nimic de acest gen nu mi se mai întâmplase vreodată, am avut parte de un nou set de experienţe, într-o seară, am căzut în timp ce încercam să închid un geam. Căzătura aceea a dus la scoaterea ghipsului pe care îl purtam. În altă zi, aproape am căzut încercând să cobor nişte scări. Căzăturile, deşi minore, deveniseră acum o nouă parte a experienţei mele zilnice. Puţin dezechilibru pe piciorul stâng, în combinaţie cu cârjele, s-a dovedit reţeta perfectă pentru o căzătură oprită în cârje, o căzătură reală sau… aproape o căzătură.
Într-o seară, în timp ce încercam să îmi fac piciorul stâng să stea drept, nu ştiu cum am aproximat greşit şi m-am trezit căzând înapoi pe pat. Mi-am dat seama că, după acea căzătură zdravănă luată cu o lună în urmă, acestea mici deveniseră mai uşoare. Cândva, mergeam pe picioare fără teama că voi cădea, însă acum aceste experienţe deveniseră o parte a vieţii mele.
Abia acum am realizat cât de periculoasă poate fi o cădere în parcursul nostru spiritual. Un accident, o greşeală, poate deschide calea unei serii de mici căderi sau mici greşeli. Căzăturile fizice s-ar putea să nu cauzeze întotdeauna fracturi sau entorse, dar pot afecta alte părţi ale corpului. În umblarea spirituală, orice şir de căderi ne poate afecta major. Îmi dau seama cât de uşor putem ignora micile accidente care par să aibă cele mai mici semne sau urmări. Astăzi îi mulţumesc lui Dumnezeu că a îngăduit să cad, ca să pot să nu accept micile căderi în umblarea cu El. Astăzi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că, în ciuda lunilor în care am purtat ghips, am învăţat că o cădere, indiferent cât de mică, poate avea pe termen lung efecte dăunătoare, fie ele fizice sau spirituale. Îl laud pentru asigurarea oferită de Cuvântul Său în textul de azi că, deşi cădem, ne putem ridica din nou.
Nadine A. Joseph