Apăsată, dar nu zdrobită: bucurie în durere

În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea la arătarea lui Isus Hristos. 1 Petru 1:6,7

În timp ce adunam frunze de ardei pentru supa de pui, am observat împreună cu sora mea că plantele erau aplecate, încărcate de rod. Am fost surprinse. Firele de ardei nu ne-au dat toată vara atâta rod. Să ne dea acum, când vremea s-a răcit şi iarna bate la uşă? Ce s-a întâmplat?

„Se întâmplă des la plante. Încearcă să producă atunci când sunt ameninţate”, mi-a explicat sora mea. Ca exemplu, mi-a dat arborele ei nangka (jackfruit tree, engl., arbore tropical, cu fructe foarte mari şi gust dulce-acrişor – n.tr.). Acestuia i-a fost tăiată una dintre rădăcini şi, deşi în trecut fusese modest la producţia de fructe, a început să facă mai multe fructe, mai dulci şi mai suculente decât până atunci.

N-am mai auzit aşa ceva şi mă uimeşte că plantele şi oamenii nu sunt chiar atât de diferiţi. Imediat ce ne dăm seama că moralitatea şi viaţa ni se vor încheia curând, ne punem pe treabă. Ne reconsiderăm valorile, ne schimbăm priorităţile. Facem o corecţie de traiectorie, de obicei spre o viaţă cu mai mult rost.

Cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie când m-am speriat de diagnosticul de cancer. M-am întrebat: Dacă mor azi, o să-mi mai ducă cineva dorul după şase luni? Amintirile cu mine o să aducă bucurie cuiva? Din nefericire, am recunoscut că viaţa mea se rezumase a grija şi la gândurile îndreptate numai spre mine – eram foarte departe de persoana care credeam şi speram că sunt.

Deci mie mi-a prins bine mielomul multiplu. Bine spunea un supravieţuitor că viaţa după cancer este ca un film alb-negru devenit la un moment dat color, ca în Vrăjitorul din Oz după scena în care Dorothy şi câinele ei, Toto, au aterizat în Ţara Piticilor, când filmul devine color. Ceea ce fusese o viaţă cu suişuri şi coborâşuri, o viaţă în alb-negru, nici prea-prea, nici foarte-foarte, s-a transformat într-o viaţă plină de culoare de când am aflat diagnosticul. Fiecare rază de soare pare să aducă zâmbete. Ploaia este o melodie pe care o aud doar cei care ştiu să asculte. Zăpada este magică. O adiere de vând este ca un sărut din partea lui Dumnezeu. Primăvara e magnifică, toamna este dragoste pură. Cuvintele din imnuri taie adânc. Dumnezeu a venit mai aproape.

Acum încerc să privesc şi să ascult cu inima, nu doar cu ochii şi urechile. Încă nu am reuşit pe deplin, dar, cu Dumnezeu, sper să pot aduce mai mult rod, care să fie, cred, mai dulce.

Ana Teorima Faigao

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!