Încurajări de grădiniţă

Domnul să-Şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. 2 Timotei 1:16

Fără să pricep cum, m-am numărat printre copiii integraţi în grupa de grădiniţă din Wellsville, New York. Cu zeci de ani înainte ca „integrarea” să devină o prioritate politică peste tot în lume, eu eram singurul „copil ciocolatiu” de patru-cinci ani care mă ţineam de fusta mamei pe holul grădiniţei. Mă rog, eu m-am lipit, la propriu, de o soră de-a mea adultă, Mae. Ea era îngrijorată că eram „mult prea timidă” în afara cuibului familiei. Am fost surprinsă – şi bucuroasă – când Mae nu s-a mai întors acasă la ea, în Rochester, atunci când zisese, pentru că îmi plăceau cântecele noi învăţate de la ea. Dar Mae mai avea un motiv să rămână în Wellsville.

Prin urmare, într-o luni dimineaţa, ne-am prezentat amândouă la şcoala din Wellsviile. Dar, la un moment dat, Mae nu mai era lângă mine. Îmi distrăsese atenţia şi dispăruse. Micul meu trup se scutura sub lacrimile prelinse pe obraji, în timp ce alergam în josul holului după Mae. Chiar sub semnul de ieşire, nişte mâini blânde m-au mângâiat şi apoi m-au prins de umeri. În timp ce lacrimile îmi erau şterse de o batistă mirosind a liliac, am reuşit să întrezăresc faţa zâmbitoare a unei femei cu ochi gri şi păr de culoarea ghindei.

– Eu sunt doamna Jones, mi-a spus ea prinzându-mă de bărbie, după care m-a luat de mână, m-a dus la o fată din apropiere şi a adăugat: Pe tine cum te cheamă?

– Faith Johnson.

În timp ce îmi spuneam numele pe litere, m-am concentrat pe părul roşu-aprins al lui Molly. Apoi i-am observat nasul roşu.

– Domnişoarelor, voi două vă puteţi ajuta una pe alta în această minunată aventură, a zis doamna Jones, zâmbind atât de dulce, că am crezut-o.

Dar am aflat curând că nu toată lumea e amabilă. Spre deosebire de mine, unora nu le pică bine strălucirea din părul roşcat al lui Molly. Spre deosebire de Molly, unora nu le pică bine ciocolata. Aşa că eu şi Molly ne bucuram una pe alta, ţinându-ne de mână în cantină şi oriunde altundeva. În numeroşii ani care au venit după acel an de greutăţi şi reuşite, am aplicat lecţiile ce au avut ca finalitate ziua în care eu şi Molly aveam pe cap tichia şi robă de absolvire. Am întâlnit mulţi oameni ca Molly şi ca domnişoara Jones – şi ca Faith Johnson. Uneori – ca studentă sau profesoară, ca soţie sau mamă, colegă, vecină sau cunoştinţă – am fost încurajarea care a ajutat pe cineva timid să ajungă să absolve, să ducă la bun sfârşit ceva. Şi eu am beneficiat de binecuvântarea rostită asupra casei lui Onisifor. Şi domnişoara Jones. Şi Molly.

Faith Johnson Crumbly

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!